VIDEO Europa se prăbușește sub greutatea imigranților: cifre record / Continentul e invadat la propriu de peste 64 de milioane de oameni

Numărul imigranţilor care locuiesc în Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ 2,1 milioane mai mare decât în anul precedent, indică un raport publicat miercuri de Centrul pentru cercetări şi analiză privind migraţia din cadrul institutului RFBerlin (CReAM@RFBerlin), transmite Reuters, conform Agerpres.
Ce arată ultimele date
În 2010, numărul imigranţilor rezidenţi în blocul comunitar european era de 40 de milioane, potrivit datelor Eurostat şi Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi.
Germania rămâne ţara membră a UE care găzduieşte cei mai mulţi imigranţi (circa 18 milioane în 2025), dintre care 72% au vârsta legală pentru a munci, în timp ce Spania a înregistrat anul trecut cea mai rapidă creştere (700.000 de persoane) comparativ cu 2024, populaţia născută în afara ţării ajungând la 9,5 milioane persoane.
”Germania rămâne principala destinaţie pentru migranţi în Europa, atât în termeni absoluţi, cât şi, într-o măsură semnificativă, în termeni relativi la populaţia sa”, a explicat Tommaso Frattini, unul dintre autorii raportului citat.
Studiul arată că în 2025 la nivelul UE proporţia medie a imigranţilor în populaţia totală era de 14,2%. Valoarea cea mai mare a indicatorului s-a înregistrat în Luxemburg (51,6%), ţară urmată urmată de Malta (32%) şi Cipru (27,6%).
Cererile de azil s-au concentrat în anumite ţări membre, Spania, Italia, Franţa şi Germania reunind aproape trei sferturi din totalul solicitărilor în 2025.
Dintre ţările membre ale UE, Germania a găzduit în 2025 cei mai mulţi refugiaţi, aproximativ 2,7 milioane, iar Ciprul este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare proporţie de refugiaţi în raport cu populaţia sa totală.
Situația României
În România, imigranţii reprezentau anul trecut 6,2% din populaţia totală, proporţii mai mici decât în ţara noastră înregistrându-se în Slovacia (4,2%), Bulgaria (3,8%) şi Polonia (2,6%).
Cazul recent al Spaniei: 500.000 de imigranți recunoscuți
Guvernul socialist al Spaniei a prezentat recent un proiect de decret pentru a accelera obţinerea statutului legal pentru sute de mii de imigranţi fără documente, în cadrul ultimei sale iniţiative de integrare a angajaţilor străini, în condiţiile în care alte ţări europene, sub imboldul Statelor Unite, restricţionează imigraţia, informează News.ro.
Ar fi vorba de legalizarea a 500.000 de persoane, iar cei care nu au documente oficiale vor putea certifica ei înşişi că nu au condamnări penale grave.
Huge lines forming in front consulates in Almeria, Spain today as tens of thousands illegal migrants start the regularization process.
Spanish PM Pedro Sanchez has passed a regularization law that will give amnesty to up to 800 000 illegal migrants. pic.twitter.com/QAdTtvM2d2
— Visegrád 24 (@visegrad24) April 16, 2026
Anunţul a venit în condiţiile în care rata şomajului în Spania a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 18 ani în al patrulea trimestru al anului 2025, potrivit datelor publicate recent, pe fondul creşterii numărului de locuri de muncă în sectorul serviciilor şi al contractelor permanente, care au dat semne timpurii de stabilizare în cazul uneia dintre cele mai slabe pieţe ale muncii din Europa.
Rata şomajului din Spania, de 9,93% în ultimul trimestru, este cea mai scăzută de la criza financiară din 2008, care a afectat Spania în mod deosebit, dar rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, creşterea economică a Spaniei a depăşit-o cu mult cea a majorităţii ţărilor europene în ultimii doi ani şi, cel puţin parţial, asta se datorează unei deschideri faţă de imigraţie, care a dinamizat sectoare cheie precum ospitalitatea şi îngrijirea şi a consolidat statul social, scrie Reuters.
Pentru ca un imigrant să obţină statut legal în Spania, acesta trebuie să aibă cazierul judiciar curat, fără condamnări penale grave. În urma anunţului privind legalizarea a 500.000 de imigranţi, doritorii vor putea pur şi simplu să afirme acest lucru, după cum a explicat Ione Belarra, secretarul general al Podemos, partidul spaniol de extremă stânga, care susţine această măsură.
Deoarece mulţi imigranţi nu dispun de documentele necesare pentru a dovedi cazierul, o declaraţie pe propria răspundere poate fi suficientă. În schimb, alte două criterii vor trebui să fie susţinute de documente justificative. Persoanele eligibile vor trebui să dovedească prezenţa lor pe teritoriul spaniol înainte de 31 decembrie 2025 şi să justifice cel puţin cinci luni de şedere în Spania. Documente precum dovezi de transferuri de bani, bilete de transport sau certificate de programări medicale vor permite stabilirea acestei perioade de prezenţă, scrie Le Figaro.
Potrivit fundaţiei economice Funcas, această reglementare a statutului ar viza, în 91% din cazuri, cetăţeni latino-americani.
Măsura va permite acordarea de permise de şedere şi de muncă străinilor vizaţi. Permisul va fi valabil un an – sau cinci ani în cazul copiilor – şi va putea fi reînnoit. După 10 ani, migranţii vor putea obţine cetăţenia sau chiar mai repede, dacă sunt din ţări din America Latină sau refugiaţi.
Obiectivele guvernului lui Pedro Sánchez sunt multiple
Oficial, demersul este în primul rând unul social. Mulţi imigranţi trăiesc şi lucrează astăzi în Spania fără un statut legal stabil, iar executivul afirmă că doreşte să le garanteze drepturile şi securitatea juridică.
Muți dintre migranți ajung să doarmă pe străzi, situația fiind generată și de prețul mare al locuințelor.
Dar regularizarea are şi o dimensiune economică. Decretul ar trebui să contribuie la dinamizarea economiei, permiţând beneficiarilor să lucreze legal „în toate sectoarele şi în toate regiunile ţării”, a precizat marţi purtătoarea de cuvânt a guvernului şi ministrul incluziunii, Elma Saiz, la încheierea şedinţei Consiliului de Miniştri.
În cele din urmă, această iniţiativă răspunde şi unei logici politice. Pedro Sánchez guvernează fără o majoritate parlamentară stabilă şi depinde de sprijinul mai multor formaţiuni pentru a-şi adopta textele şi a evita un blocaj instituţional, subliniază cotidianul El Mundo. Prin sprijinirea legalizării statutului imigranţilor, executivul dă curs unei revendicări centrale a Podemos şi îşi consolidează astfel alianţele de stânga, indispensabile pentru continuarea acţiunii sale guvernamentale.
„Consolidăm un model de imigraţie bazat pe drepturile omului şi integrare, compatibil cu creşterea economică şi coeziunea socială”, a declarat Saiz presei, menţionând că economiştii din întreaga regiune au atribuit scăderea şomajului şi creşterea puternică din Spania, în parte, deschiderii sale faţă de imigranţi.
Cercetările efectuate de grupul de reflecţie Funcas sugerează că aproximativ 840.000 de persoane, o treime din totalul imigranţilor din afara UE din Spania, erau fără documente la începutul anului trecut, o creştere bruscă faţă de acum opt ani, când numărul era de aproximativ 100.000.
O propunere susţinută de cetăţeni pentru legalizarea imigranţilor fără documente, semnată de 700.000 de persoane şi susţinută de 900 de grupuri pentru drepturile omului şi de Biserica Catolică, a fost depusă în urmă cu mai bine de un an, dar a fost blocată în parlament, unde disputele au paralizat capacitatea guvernului de a aproba legislaţia.
În forma sa actuală, decretul poate fi adoptat de cabinet în câteva săptămâni, fără aprobarea parlamentului.
Măsura nu va fi pe placul preşedintelui SUA, Donald Trump, care a criticat în numeroase rânduri Europa din cauza politicilor sale în materie de imigraţie. În plus, premierul de stânga al Spaniei, Pedro Sanchez, este pe „lista neagră” a lui Donald Trump, pentru că, la summitul NATO de anul trecut, a refuzat să dea curs cererii lui de a creşte cheltuielile de apărare la 5 la sută din PIB.
Liderul opoziţiei conservatoare spaniole, Alberto Nuñez Feijoo, a promis că va revoca politicile guvernamentale în materie de imigraţie dacă partidul său va câştiga următoarele alegeri, care vor avea loc cel târziu anul viitor.

