Argentina

Articol de Maria Olteanu – Publicat miercuri, 17 iunie 2026, 06:19 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 06:19
Argentina – Algeria, primul meci al „Pumelor” la această ediție de Campionat Mondial, a fost fără istoric. Deținătoarea trofeului nu a avut emoții și s-a impus clar, scor 3-0, grație unui hat-trick semnat de Leo Messi, care a strălucit la cel care va fi, probabil, ultimul lui Mondial.
-
Argentina și Algeria fac parte din Grupa J. Austria și Iordania sunt celelalte adversare din grupă, care se întâlnesc în această dimineață, de la ora 7:00;
-
Etapa viitoare, Argentina va înfrunta Austria luni, 22 iunie, de la ora 20:00. Algeria va juca cu Iordania marți, 23 iunie, de la ora 6:00
Starul argentinian a bătut record după record în această confruntare, la meciul cu numărul 200. După ce a devenit primul jucător care participă la 6 ediții diferite ale Mondialului, Messi a ajuns să devină, cu cele trei goluri reușite, cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale. Hat-trick-ul l-a propulsat pe Messi la 16 goluri de-a lungul competiției și l-a egalat pe legendarul Miroslav Klose.
Start nebun în Argentina – Algeria: două goluri anulate în primele 8 minute
Începutul meciului din Kansas City a fost spectaculos, cu Algeria încercândă să surprindă pe contre și cu Argentina prudentă, gata să dea lovitura din start. Și exact așa a și fost.
În primele opt minute s-au marcat două goluri, câte unul la fiecare poartă, dar ambele au fost anulate din cauza unor ofsaiduri la limită.
Mai întâi, Leo Messi a trimis mingea în poarta algerienilor în minutul 5 dar asistentul a ridicat fanionul. Aceeași soartă a avut-o și Fares Chaibi trei minute mai târziu, când arbitrii din camera VAR au stabilit că se afla în spatele apărării înainte de a primi mingea cu care l-a învins pe Emiliano Martinez și cu care i-a făcut pe argentinieni să înghețe pentru câteva secunde.
Acele două goluri au fost doar un preambul la ceea ce avea să se întâmple la scurt timp. În cele din urmă, tabela s-a mișcat, după o execuție de generic al lui Leo Messi, care a primit mingea la mijlocul terenului advers, a avansat cu ea spre poartă și apoi a șutat puternic de la mai puțin de 20 de metri. Luca Zidane nu a putut să-l oprească, deși a încercat să pună mâna, iar de acolo starul argentinian a început să scrie rând cu rând istoria într-o partidă în care a devenit tot mai bun.
Argentinienii au stat la adăpostul unicului gol
Continuarea primei reprize a adus mult mai puține emoții în comparație cu prima parte a partidei, cu Argentina având inițiativa, dar una sterilă, așa că nu a mai apărut nicio mare ocazie de gol. Chaibi, spre finalul reprizei, a încercat să marcheze, a șutat dintr-o poziție excelentă, dar Emiliano Martinez a demonstrat de ce este considerat unul dintre cei mai buni portari din lume și a intervenit la timp.
La începutul celei de-a doua reprize, Argentina nu a cedat frâiele jocului, iar ocaziile la poarta lui Luca Zidane s-au succedat una după alta. Mai întâi, Lautaro Martinez a ratat o șansă bună, dar apoi, la expirarea primei ore de joc, Leo Messi a preluat din nou controlul și a dublat avantajul naționalei lui.
Alexis Mac Allister a șutat puternic de la distanță, Zidane a reușit să-i apere șutul, dar mingea a ricoșat direct în picioarele căpitanului Argentinei, care a trimis fără probleme în poarta goală.
Messi, Messi, Messi. De trei ori
Doar câteva minute după al doilea gol, Messi ar fi putut realiza un hat-trick, primul al acestei ediții de Mondial. Starul lui Inter Miami a scăpat singur cu mingea la picior în fața lui Zidane, dar nu a reușit să finalizeze situația, după ce fiului lui Zinedine Zidane a avut o intervenție salvatoare.
Ceea ce Messi nu a reușit în minutul 66, a reușit până la urmă în minutul 76. El a inițiat un contraatac de la centrul terenului, l-a servit pe Nicolas Gonzalez pe partea dreaptă, acesta i-a returnat mingea, iar Messi a șutat precis de la marginea careului, șut la care Zidane a asistat neputincios.
Prin acest gol, al treilea al meciului, fostul star de la Barcelona și Paris Saint-Germain l-a egalat cu Miroslav Klose în fruntea listei marcatorilor all-time la Campionatele Mondiale, ambii având acum câte 16 goluri, bornă pe care Messi o va depăși mai mult ca sigur la acest turneu.
-
CLICK AICI pentru mai multe detalii și statistici despre acest meci
-
A marcat: Messi 17, 60, 75
Minutul 75: GOL Argentina! Gol Messi! Starul campioanei mondiale marchează al treilea gol al echipei lui și reușește primul hattrick al acestei ediții a Cupei Mondiale la meciul cu numărul 200. Argentina joacă impecabil și nu îi dă nicio șansă adversarei
Minutul 66: La șase minute după respingerea eșuată de la golul al doilea, Luca Zidane intervine salvator în fața lui Leo Messi și respinge peste poartă, opunându-se hat-trick-ului.
Minutul 60: GOL Argentina! Lionel Messi face „dubla” la capătul primei ore din această confruntare. Faza pleacă de la Dibu Martinez, Messi își dirijează colegii, Mac Allister șutează de la distanță, dar Luca Zidane respinge. O face însă slab, în față, până în picioarele lui Leo Messi, care nu are cum să rateze oportunitatea de a înscrie cu poarta goală și tabela devine 2-0 cu jumătate de oră înainte de final
Minutul 54: Șansă bună pentru campioana mondială să ducă scoul la 2-0, dar Lautaro Martinez este oprit de Luca Zidane
Minutul 51: Argentina caută al doilea gol al partidei, dar șutul lui Leo Messi trece peste poartă și defensiva Algeriei rezistă
Minutul 45: Mac Allister, cu capul, are ultima șansă a primei reprize de a mări ecartul. La cabine, Argentina intră cu avans minim, 1-0, grație golului marcat de Leo Messi
Minutul 37: Messi încearcă să creeze din nou pericol, dar mingea nu prinde spațiul porții și tabela rămâne la 1-0 cu câteva minute înainte de pauză
Minutul 17: GOL Argentina! GOL Leo Messi! Căpitanul argentinienilor deschide până la urmă scorul în acest joc cu o rachetă din afara careului, un șut splendid, la care Luca Zidane încearcă să intervină, dar se vede învins. Starul Argentinei a devenit astfel, cu golul marcat, alături de Cristiano Ronaldo, singurul jucător care a înscris la cinci ediții diferite ale Cupei Mondiale (2006, 2014, 2018, 2022, 2026)

Minutul 8: Gol anulat Algeria! Lovitură de teatru pe Arrowhead Stadium. Contrar cursului jocului, Fares Chaibi deschide scorul, cu un șut plasat, în dreapta lui Dibu Martinez, dar și această reușită este anulată după analiza din camera VAR, tot pentru un ofsaid, la fel cum se întâmplase și în cazul reușitei lui Messi
Minutul 5: Gol anulat Argentina! Lionel Messi are nevoie de doar 5 minute pentru a deschide scorul în acest joc, dar de la margine este semnalizat ofsaidul și golul nu este valabil. Scorul între Argentina și Algeria rămâne 0-0
Minutul 4: Lautaro Martinez semnează prima ocazie din meci, dar de la margine se ridică fanionul
Echipele de start la Argentina – Algeria
Argentina (4-4-2): E. Martinez – Montiel, Romero, Lisandro Martinez, Medina – De Paul, Mac Allister, Enzo, Almada – Messi, Lautaro
Rezerve: Musso, Rulli, Alvarez, Barco, Gonzalez, Lo Celso, Lopez, Molina, Otamendi, Palacios, Paredes, Paz, Senesi, Giuliano Simeone, Tagliafico
Selecționer: Lionel Scaloni
Algeria (4-3-3): Luca Zidane – Belghali, Mandi, Bensebaini, Ait-Nouri – Boudaoui, Maza, Bentaleb – Hadj Moussa, Gouiri, Chaibi
Rezerve: Mastil, Benbot, Abada, Amoura, Aouar, Belaid, Benbouali, Boubina, Chergui, Ghedjemis, Hadjam, Mahrez, Titraoui, Tougai, Zerrouki
Selecționer: Vladimir Petkovic
Stadion: Arrowhead Stadium (Kansas City)
Arbitru: Szymon Marciniak
UPDATE ORA 02:50 / Vestiarul e gata, fanii sunt la stadion
Fanii argentinieni sunt gata pentru reprezentație. Și vestiarul campioanei mondiale este pregătit.

UPDATE ORA 02:30 / Campionii mondiali au ajuns la stadion
Lionel Messi și coechipierii lui au ajuns la stadion.
— DSPORTS (@DSports) June 16, 2026
Argentina – Algeria: ambele echipe au mers ceas în preliminarii
Argentina, campioana mondială en-titre, a mers aproape perfect în preliminariile pentru Campionatul Mondial: echipa condusă din teren de Leo Messi a câștigat grupa din preliminarii cu 38 de puncte (12 victorii, 2 remize, 4 înfrângeri), la mare distanță de ocupanta locului secund, Ecuador (29 de puncte).
În cele 4 meciuri amicale premergătoare turneului final, Argentina a înregistrat victorii pe linie și a încasat un singur gol: 3-0 cu Islanda, 2-0 cu Honduras, 5-0 cu Zambia și 2-1 cu Mauritania.
Algeria și-a câștigat fără probleme grupa preliminară și a ajuns la un nou turneu final. În partidele amicale Algeria a înregistrat 3 victorii și o singură remiză: 4-0 cu Bolivia, 1-0 cu Olanda 0-0 cu Uruguay și 7-0 cu Guatemala.
Lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial
-
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Geronimo Rulli (Marseille), Juan Musso (Atletico Madrid)
-
Fundași: Gonzalo Montiel (River Plate), Nahuel Molina (Atletico Madrid), Lisandro Martinez (Manchester United), Nicolas Otamendi (Benfica), Leonardo Balerdi (Marseille), Cristian Romero (Tottenhman), Facundo Medina (Marseille), Nicolas Tagliafico (Lyon)
-
Mijlocași: Leandro Paredes (Boca Juniors), Rodrigo De Paul – (Inter Miami), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen), Enzo Fernandez (Chelsea), Alexis Mac Allister (Liverpool), Giovani Lo Celso (Betis Sevilla), Valentin Barco (RC Strasbourg)
-
Atacanți: Lionel Messi (Inter Miami), Nicolas Paz (Como), Thiago Almada (Atletico Madrid), Nicolas Gonzalez (Atletico Madrid), Giuliano Simeone (Atletico Madrid), Lautaro Martinez (Inter Milano), Julian Alvarez (Atletico Madrid)
Lotul Algeriei pentru Campionatul Mondial
-
Portari: Luca Zidane (Granada), Oussama Benbot (USM Alger), Melvin Mastil (Nyonnais), Abdelatif Ramdane (MC Alger)
-
Fundași: Rafik Belghali (Verona), Samir Chergui (Paris FC), Rayan Ait-Nouri (Manchester City), Jaouen Hadjam (Young Boys), Aissa Mandi (Lille), Ramy Bensabini (Borussia Dortmund), Zineddine Belaid (Kabylie), Achref Abada (USM Alger), Mohamed Amine Tougai (Esperance Tunis)
-
Mijlocași: Nabil Bentaleb (Lille), Hicham Boudaoui (Nice), Houssem Aouar (Al-Ittihad), Fares Chaibi (Eintracht Frankfurt), Ibrahim Maza (Bayer Leverkusen), Yacine Titraoui (Charleroi), Ramiz Zerrouki (Twente)
-
Atacanți: Mohamed Amine Amoura (Wolfsburg), Nadhir Benbouali (Gyor), Adil Boulbina (Al-Duhail), Fares Ghedjemis (Frosinone), Amine Gouiri (Marseille), Anis Hadj Moussa (Feyenoord), Riyad Mahrez (Al Ahli)



