Zona București–Ilfov a devenit un motor european. Putem face asta în întreaga Românie!

Într-un moment în care Europa Centrală și de Est se află, din nou, sub lupa geopolitică și economică a Uniunii Europene și chiar a lumii, datele economice recente dezvăluie, din punctul meu de vedere, mult mai mult decât niște simple statistici.

Foto Arhivă

Ele conturează, cred eu, o hartă a alegerilor strategice făcute de națiuni, regiuni și lideri politici de-a lungul ultimelor decenii. Iar pe această hartă, România, mai precis regiunea București–Ilfov, își marchează ferm locul pe direcția dezvoltării europene.

Potrivit celor mai recente date internaționale, în 2023 regiunea capitalei României a înregistrat un produs intern brut nominal de 103 miliarde de dolari. Este o cifră remarcabilă, mai mare decât PIB-ul întregii Serbii, estimat la 81,3 miliarde de dolari, mai mare decât cel al Republicii Moldova, de 16,5 miliarde de dolari și chiar ușor peste PIB-ul Bulgariei, vecina noastră din sud, care a înregistrat 102,4 miliarde. La mică distanță se află Ucraina, o țară aflată în plin conflict, dar care încă atinge 178 miliarde USD. Ungaria, cu o populație de trei ori mai mare decât regiunea București-Ilfov, se află la 212 miliarde, însă pe o traiectorie politică din ce în ce mai izolată de nucleul european.

Ceea ce se realizat în zona capitalei noastre, DAR nu numai, nu este deloc întâmplător. Nu. Din punctul meu de vedere, este rezultatul direct al alegerii strategice a României de a se ancora ireversibil în proiectul european. Cu toate dificultățile de tranziție și cu toate erorile administrative sau politice, România a beneficiat, pas cu pas, de integrarea în structurile europene, iar astăzi cifrele demonstrează ceea ce milioane de români resimt deja, și anume faptul că apartenența la Uniunea Europeană funcționează.

Aderarea la UE a însemnat acces la piețe, investiții în infrastructură, fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională, modernizarea administrației, stimularea economiei private și creșterea veniturilor. Regiunea capitalei, datorită poziției sale și a capacității administrative mai avansate, a devenit catalizatorul acestor beneficii.

Dar, esențial, este faptul că acest model poate fi replicat! Dacă există voință politică și coerență instituțională, dezvoltarea nu trebuie să se oprească la granițele județului Ilfov. Și sunt multe locuri în țară unde vedem același elan!

Un exemplu puternic vine din Vestul țării și mă refer la polul economic Timișoara–Arad, despre care eu am vorbit și pe care l-am propus încă din 2008. Avem aici una dintre cele mai dinamice zone industriale ale României, a doua din țară (!), care a atins în 2024 un volum total al exporturilor de peste 12,5 miliarde de euro. Prin comparație, întreaga regiune București–Ilfov a exportat 19 miliarde. Este dovada clară că dezvoltarea este posibilă oriunde există voință, viziune și, accentuez, conectare la piața europeană.

Privind în jurul României, vedem și ce s-a întâmplat acolo unde s-au făcut alte alegeri.

Serbia a rămas captivă într-un discurs naționalist de tip reactiv, refuzând să își armonizeze direcția politică și economică cu valorile europene. Ungaria, deși în interiorul UE, a ales o retorică de izolaționism și contestare permanentă a ’Bruxelles-ului’ (din care și ea face parte!), riscând marginalizarea și pierderea unor fonduri absolut esențiale, pe care nici China și nici Rusia nu le vor suplini niciodată! În ambele cazuri, creșterea economică este lentă.

România, în schimb, are ocazia să joace un rol strategic în reconstrucția Europei de Est, nu doar în plan economic, ci și pe plan politic. Iar asta contează.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin fondurile de coeziune, prin investițiile în infrastructură verde și digitalizare, țara noastră atrage noi resurse pentru consolidare. Iar prin inițiative precum AMEERU (Alianța eurodeputaților din Europa de Est pentru reconstrucția Ucrainei) România își asumă și o responsabilitate regională. Această inițiativă, co-prezidată de mine împreună cu eurodeputatul Vasile Dîncu, dovedește faptul că solidaritatea est-europeană este mai mult decât un principiu teoretic. Ea poate deveni o platformă concretă de acțiune.

În definitiv, întrebarea reală nu este neapărat cum a ajuns București–Ilfov să depășească economic state întregi din Balcani, ci de ce aceste state nu au reușit să urmeze un parcurs asemănător. Iar răspunsul stă în deciziile politice asumate, în fidelitatea față de principiile europene și, mai ales, în deschiderea către investiții, reforme și parteneriate.

România și noi, toți românii, avem în fața o alegere clară și constantă. Să continuăm pe drumul european care a adus rezultate, sau să ne lăsăm atrași în populismul facil al unor lideri care vând iluzia suveranității pierdute. Ori, adevărul este că într-o lume globalizată, într-o regiune aflată la granița cu războiul, forța unei națiuni vine din parteneriate solide și din integrarea într-un proiect comun de pace și dezvoltare.

Bucureștiul este astăzi un exemplu de reușită europeană. Acum, provocarea este ca acest exemplu să devină normă la nivel național, iar România, un lider regional autentic.

Eu cred că prin reformele reale și oneste și necesare demarate de Guvernul Bolojan, suntem, în sfârșit, pe cel mai bun drum posibil. Cel mai ușor ar fi să stăm pe loc, sau, mai rău, să regresăm. Oare asta ne dorim, sau ne dorim ca în România să se trăiască la același nivel cu Olanda, sau Austria, sau Danemarca?

Cred că răspunsul este evident. Și cred, cu tot realismul, că este posibil. România, cu toate crizele și sincopele ei, dovedește un lucru esențial. Drumul european, dragi prieteni, funcționează.