Vremea săptămânile viitoare. Roxana Bojariu (ANM): Furtuni anormale în România

Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus care va fi starea vremii în următoarea perioadă.
Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a fost invitată duminică sera la Antena 3 CNN, unde a vorbit despre temperaturile ridicate din ultima perioadă și tendința vremii în următoarele două luni de vară.
„Temperatura resimțită a ajuns în aceste zile la 39 de grade Celsius. Avem atât temperaturi ridicate, cât și umiditate mare, lucru ce creează disconfort termic. Pe de altă parte apar și instabilități pe care le vom simți în continuare, pentru că avem de-a face cu o atmosferă caldă, încărcată cu vapori de apă. Vorbim de furtuni, furtuni de vară cu cantități mari de precipitații ce cad în timp scurt. Problemele vor fi în principal la râurile mici“, a spus Roxana Bojariu.
Climatologul ANM a explicat de asemenea și de ce în această perioadă, cantitățile de precipitații care cad sunt mai dese decât spre sfârșitul verii, luna august fiind cea mai stabilă din acest punct de vedere în țara noastră.
„Săptămâna viitoare vom avea fluctuații în care vom trece ușor de limitele normale, dar și când vom fi în limitele normale. Vor fi temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Avem o avertizare cod galben până mâine dimineață în zonele de nord ale țării, în județele Satu Mare, Bistrița Năsăud, Maramureș, dar și Suceava, mare parte din jumătatea de nord.
Suntem într-un anotimp al convecțiilor, iar faptul că avem un sol cu apă și temperaturi ridicate, înseamnă evaporație și formarea de nori cu dezvoltare verticală, care înmagazinează foarte multă energie și cantitate de precipitații. E normal să avem astfel de manifestări în iunie, cu aceste furtuni de vară, care au tendința să scadă pe măsură ce ne ducem spre august. August e, de exemplu, cea mai liniștită lună din an, pentru că numărul de zile fără ploaie e cel mai mare“, a mai zis Roxana Bojariu, adăugând că „ce e anormal e această intensitate deosebită și aceste treceri foarte bruște“.
„Pe de o parte avem o cantitate sporită de vapori de apă într-o atmosferă mai caldă, iar pe de altă parte o cantitate mărită de energie, care se manifestă în aceste sisteme normale. Va trebui să fim foarte atenți nu doar la avertizările nowcasting“, a mai zis climatologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți G4News și pe Google News