United, „blestemată“: ce a ajuns să pățească în meciurile cu Arsenal

Manchester United – Arsenal a fost cel mai așteptat meci al weekend-ului, în Premier League. Sport.ro a oferit aici rezumatul unei partide pe care VOYO a transmis-o, în exclusivitate.
Pe „Old Trafford“, deschiderea de scor a venit, în minutul 13, când Riccardo Calafiori s-a înălțat și a marcat după un corner executat de pe stânga. Imediat, statisticienii au scos la iveală o situație incredibilă: trei din ultimele patru goluri, pe care Arsenal le-a dat în meciurile cu United, au fost marcate după executarea unor lovituri de la colțul terenului! Autorii? Trei fundași diferiți ai „tunarilor“.
Pe de altă parte, trebuie spus că Arsenal e specialista cornerelor, în Premier League. Începând din sezonul 2023-2024, trupa pregătită de Mikel Arteta are 31 de goluri date după executarea unor lovituri de la colțul terenului.
La acest capitol, a doua cea mai bună echipă din Anglia e Liverpool, cu „doar“ 20 de goluri date din corner, începând din vara anului 2023.