Umbra legendelor nu încălzește banca

Walter Zenga a redevenit, din când în când, radioul care strigă din galerie. La Sky Sport Italia a deschis gura și a dat verdicte, așteptând ca ecoul numelui să transforme părerile în sentințe.

A spus lucruri dure despre Chivu: lipsă de curaj, aceeași schemă, refuz de schimbare. Vorbe care sună bine la televizor, dar care cad greu când le măsori în realizări. Până la urmă sună a frustrare, Zenga a eșuat ca antrenor.

România i-a întins o mână

Să fim clari: România i-a oferit lui Zenga tribună, pâine, reflectoare. A primit șanse la echipe mari aici, a avut aplauze, a fost „exoticul” care vinde titluri.

Dar palmaresul lui ca antrenor arată ca un album de amintiri cu pagini goale: proiecte începute, rezultate efemere, fără fundație. A vorbi de curaj când nu ai lăsat nimic în urmă e, hai să zicem, o contradicție care miroase a frustrare.

Ce spune despre Zenga, nu doar despre Chivu

Când Zenga acuză lipsă de curaj la Chivu, nu pronunță doar o frază tactică. Spune, fără voie, că încă e prins în cercul „Ce-aș fi putut fi”. E o oglindă: proiectul care nu i-a ieșit, oportunitățile ratate, dorința de a fi recunoscut dincolo de epoca mănușilor. Critica lui devine astfel o scuză: „Eu n-am avut șansa, tu ai, dar nu profiți”. E dur, e omenește, dar nu transformă vorbele în rezultate.

Cristian Chivu nu e un fenomen născut peste noapte. E produsul unei lucrări de ani la Inter Primavera, un tip care a învățat clubul din interior. Are răbdare, suport și, poate cel mai important, legitimitate în fața oamenilor din club. Dacă are sau nu curaj? Curajul se măsoară în decizii luate sub presiune, în riscuri asumate când contează, nu în lozinci spuse la microfon. Chivu încă își scrie povestea. Cine îi dă verdictul azi riscă să aibă parte de regret mâine.

Stadionul e catedrală, banca tehnică e altar

Se tot compară numărul stadioanelor din Italia cu cel al catedralelor. Deci să spunem că Inter e o catedrală, iar fiecare antrenor e un preot efemer: unii sfințesc altarele, alții doar trec pe-acolo și lasă lumânări stinse. Zenga intră cu o lumânare ținută în palmă și-i spune tânărului preot (Chivu) cum să țină slujba. Dar biserica nu e condusă de sfaturi, e condusă de fapte, de ritualuri care aduc rezultate. Lumânarea lui Zenga încă se consumă.

Mass-media vrea conflict, audiența vrea simplificări. „Zenga vs Chivu” e un headline bun, dar e o simplificare. Critica poate fi utilă, pune reflectoare pe probleme reale: inerția, „bunul-simț” care ţine jucători obosiţi pe teren, refuzul de a reinventa. Dar când critica vine din partea cuiva fără istoric de succes în postura vizată, ea rămâne o sugestie, nu o probă.

Respectul nu se cere, se dovedește

Legenda îți dă microfonul, faptele îți dau respectul. Zenga are dreptul la opinie, iar lumea îl ascultă pentru trecutul lui. Dar dacă vrem să judecăm pe baza curajului, atunci măsurătorile trebuie făcute în timp, pe proiecte, pe rezultat.

Până atunci, Zenga rămâne vocea aceea cu portavoce puternică, Chivu rămâne meșterul care modelează, încă, vitralii pentru catedrală. Zenga a distrus și Dragostea 3D pe aici, iar la fotbal și-a dat doctoratul în incompetență. Când vorbim de respect, e simplu: nu-l cumperi din amintiri, îl construiești zi de zi.