Teodor Șușman, eroul uitat al moților din Apuseni. Povestea tulburătoare a partizanului anti-comunist

Teodor Șușman a fost un personaj legendar al moților din Munții Apuseni, însă destinul său și al familiei sale au fost tragice, odată cu instaurarea regimului comunist.

Teodor Șușman și apropiații săi. Sursa: foto: Gheorghe Petrov

Teodor Șușman a fost un personaj legendar al moților din Munții Apuseni, însă destinul său și al familiei sale au fost tragice, odată cu instaurarea regimului comunist.

Personajele legendare ale țării moților

Munții Apuseni, ținutul celor mai prețioase mine de aur din România și al codrilor străvechi, au intrat în legendă datorită populației care a trăit aici din cele mai vechi timpuri. Moții, considerați locuitorii băștinași ai așezărilor din Apuseni, au fost legați în special de orașele miniere Câmpeni și Abrud. Cu timpul însă, „Țara Moților” a ajuns să cuprindă și sate de munte din Alba și Bihor, din nordul Hunedoarei, dar și din unele regiuni ale Clujului și Aradului.

Potrivit unor istorici, moții ar fi urmașii populațiilor arhaice atrase de aurul Apusenilor sau refugiate în munți după cucerirea romană. Originea lor a fost asociată fie cu dacii, fie cu romanii și coloniștii aduși în zonă, iar unele teorii îi leagă chiar de triburi celtice care ar fi populat, în Antichitate, regiunile înalte.

În ultimele secole, „Țara Moților” s-a făcut cunoscută nu doar prin aurul și pădurile sale, ci și prin personajele istorice intrate în legendă, ca Avram Iancu, Ecaterina Varga, Horea, Cloșca și Crișan, personalități cu destine tragice, care au luptat pentru drepturile locuitorilor încercați din munți și au inspirat generații de români din acest ținut.

Familia lui Teodor Șușman. Imagine interbelică. Arhiva familiei

În această galerie de personalități legendare și tragice își găsește locul și Teodor Șușman (1894–1951), unul dintre liderii moților din prima jumătate a secolului XX. Povestea sa a rămas însă mai puțin cunoscută. Abia la începutul anilor ’90, după prăbușirea regimului Ceaușescu, românii au putut afla despre omul care a înfruntat regimul comunist în Munții Apuseni, cu prețul propriei vieți și al vieții familiei sale.

Eroul din Apuseni, victimă a regimului comunist

Teodor Șușman a fost primar al satului Răchițele (județul Cluj) din Apuseni în perioada interbelică și, tot atunci, a devenit un personaj apreciat pentru acțiunile sale energice de recuperare a pădurilor disputate între satele de moți și influenta familie a contelui Miklós (Nicolae) Bánffy.

Odată cu instaurarea regimului comunist, soarta acestuia și a familiei sale avea să se schimbe brutal. Primarul greco-catolic și țărănist a fost trecut în scurt timp în rândul dușmanilor poporului, după ce a refuzat colaborarea cu autoritățile și s-a opus colectivizării.

Averea i-a fost confiscată, iar familia sa (soția și cei cinci copii) persecutată. În vara anului 1948, a fost nevoit să se retragă în munți, refuzând să se predea. Alături de familie și de câțiva apropiați a format unul dintre numeroasele grupuri de partizani anticomuniști care încercau să reziste în fața ofensivei aprige a regimului totalitar, purtată împotriva opozanților săi.

Teodor Șușman. Portret, imagine de la deces și mormântul său, deshumat. Sursa: Gheorghe Petrov

În acei ani, munții au fost ultimul refugiu pentru mii de români deveniți „dușmani de clasă”, fiind considerați primejdioși pentru regimul comunist. Autoritățile îi considerau bandiţi şi terorişti, iar Jandarmeria, și Direcția de Securitate, ajutate de trupe de intervenţie (de şoc) ale Ministerului de Interne (MAI) organizau operaţiunile ample care aveau ca scop liichidarea lor.

„Unele din felurile de manifestare a activităţii subversive sunt actele teroriste prin care indivizi izolaţi s-au constituit în grupuri de refugiaţi în zonele muntoase, ce caută să răspândească groaza în sânul populaţiei şi neîncrederea faţă de stat şi de autorităţi. În lupta hotărâtă ce trebuie să o ducem împotriva actelor teroriste, se impune a ne îndrepta atenţia şi asupra chiaburimii satelor şi a celor stabiliţi în ultimul timp pe teritoriul rural, din rândurile cărora se recrutează complicii, tăinuitorii şi gazdele elementelor teroriste. Ei au tot interesul să dea un ajutor substanţial teroriştilor”, se arăta în Planul de acţiune pentru distrugerea bandelor din munţi, potrivit unui document al Legiunii de Jandarmi Hunedoara, din 1951.

Destinul tragic al familiei Șușman

Membrii familiei Șușman au fost vânați timp de mai mulți ani de Securitate și Miliție. Teodor Șușman a murit împușcat în 1951, iar trupul său a fost aruncat într-o groapă comună. Catrina, soția sa, ar fi murit în urma torturilor.

Doi fii ai săi, Teodor Șușman Jr. și Avisalon Șușman, au fost uciși de forțele de represiune, care, în 2 februarie 1958, au incendiat grajdul din satul Traniș unde se ascundeau. Cadavrele lor, carbonizate, au fost expuse timp de mai multe zile la locul crimei.

„Traian, cel de-al treilea fiu, a fost condamnat în 1948 la 1 an și 6 luni închisoare corecțională pentru sprijinul dat grupului de partizani condus de tatăl său, apoi pedeapsa i-a fost majorată cu o condamnare administrativă de 36 de luni, iar la eliberare i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Emil, cel mai mic dintre fii, a fost și el condamnat, în 1951, la 1 an și 6 luni pentru sprijinirea partizanilor, fiind eliberat în ianuarie 1954, iar fiica, Romulica, a fost condamnată în 1951 la 2 ani tot pentru sprijinul adus partizanilor, fiind eliberată în noiembrie 1953”, arată Memorialul Sighet, dedicat victimelor regimului comunist.

Teodor Șușman, omul care a luptat pentru pădurile moților

Cu peste două decenii înainte de a deveni unul dintre cei mai vânați români de către autoritățile comuniste, Teodor Șușman era deja cunoscut pentru implicarea sa în sprijinul moților din Apuseni, care își căutau dreptatea în fața puternicei familii Bánffy.

În 1922, odată cu aplicarea Reformei agrare, statul român a expropriat de la contele Nicolae Bánffy (fost ministru de externe, domiciliat la Bonțida – Cluj) 12.000 de jugăre de pădure (aproape 7.000 de hectare), pentru împroprietărirea a zece comune de moți din masivul păduros al Apusenilor. Conform înțelegerii, fostul proprietar urma ca până în 1927 să defrișeze pădurea, după care terenul trebuia predat comunelor, pentru a fi folosit ca pășune comunală sau după cum acestea ar fi considerat de cuviință.

În urma apelului depus de conte, circa 3.000 de jugăre de pădure (peste 1.200 de hectare) i-au fost retrocedate, însă procesul pentru dreptul asupra lor a continuat între familia nobiliară și comunele Răchițele, Scrind, Frăsinet și Buteni. În 1923, contele a concesionat pădurile revendicate de moți unor societăți forestiere. Atunci, Teodor Șușman, primar al satului Răchițele, i-a mobilizat pe localnici și i-a alungat pe muncitorii forestieri. Jandarmii au intervenit în forță, l-au arestat pe primar și au înăbușit violent revolta moților.

Eliberat ulterior și suspendat pentru o perioadă din funcție, Șușman și-a continuat rolul de apărător al drepturilor moților. La mijlocul anilor ’20, se afla în fruntea moților care cereau audiențe la regele Ferdinand, în încercarea de a recupera pădurile.

„A arătat M. S. Regelui că există comune întregi de moți viteji care nu au nici o palmă de pășune și nici măcar un vreasc de lemn, motiv pentru care se impune exproprierea pădurilor și a pășunilor în favoarea lor”, nota ziarul Dimineața, în 1925.

Contele a cedat stăruințelor moților

În 1934, după ani de demersuri, aceștia au reușit să obțină pădurile promise.

„În 22 mai 1934, aproape 300 de moți, după trei zile de mers pe jos, au ajuns la Cluj și s-au prezentat la Prefectură. Prefectul dr. Eugen Dunca, impresionat de numărul și hotărârea lor, i-a invitat în sala festivă a instituției, unde a început faimoasa consfătuire, moment rămas memorabil în istoria moților. Au participat și concesionarii contelui Bánffy, veniți pentru a împiedica inițiativa moților, dar prezența lor a avut efectul contrar. Moții și-au spus necazurile, vorbind despre sărăcia în care trăiau și despre nedreptatea de a fi întemnițați pentru o vită intrată în pădurea contelui sau pentru câteva vreascuri luate pentru foc. Prefectul și oficialii prezenți i-au convins pe concesionari să renunțe la drepturile lor, recunoscând justiția cauzei moților”, relata ziarul Dimineața.

Tot atunci, contele Bánffy a decis să doneze pădurile comunelor Răchițele, Scrind, Frăsinet și Buteni, semnând o declarație oficială:

„Subsemnatul, conte Bánffy Nicolae, domiciliat în Bonțida, declar prin prezenta că întreg materialul lemnos de fag din pădurile expropriate de la mine, pentru pășune comunală în favoarea comunelor Răchițele, Scrind-Frăsinet și Buteni, îl predau fără nicio contravaloare, ca donațiune către aceste comune, fără a altera contractul încheiat asupra materialului de brad cu d-nii Șușman și asociații săi… Prezenta declarație am dat-o de bunăvoie, în fața martorilor subscriși, și o declar irevocabilă din partea mea. Cluj, la 22 mai 1934. (ss) Dr. Bánffy Nicolae”, arăta declarația contelui.

Controversele primarului Teodor Șușman

În anii ’20, deși se afla în fruntea unui mic sat din Apuseni, Teodor Șușman devenise un personaj cunoscut al zonei, datorită energiei cu care se implica în problemele moților. Activitatea sa i-a atras însă dușmani.

În 1928, ziarul Patria din Cluj-Napoca îl descria în cuvinte dure, numindu-l „un escroc din Munții Apuseni care se dă drept al doilea Avram Iancu. Buruiana care își zice floarea neamului”. Ziarul, controlat de Partidul Țărănist, publica un articol despre Teodor Șușman, opozant politic, pe care îl prezenta drept „craiul hoților”, dezertor și fost bolșevic, cerând arestarea lui pe baza denunțurilor anonime ale unor localnici.

„Fiind înrolat în armata maghiară, a dezertat la București. Când au ocupat germanii Bucureștii, s-a făcut agent de-al lor, învățând de la ei meseria «cum trebuie să fie hoț român». Venind acasă în anul 1918, a strâns o bandă de bolșevici cu care a jefuit primăria comunală, distrugând-o complet. A reușit îndată după revoluție să prostească pe oameni și s-a ales primar. În acest timp a legat tovărășie cu Tischler și a făcut ca, în loc de 600 jugăre de pădure, sătenii să nu primească decât 150”, arăta ziarul.

Cât timp a fost primar, „a jefuit pe oamenii din sat de bani cum a putut, lucrând mână în mână cu notarul și cu pretorul”, completa publicația.

„În timpul încoronării M. S. Regelui Ferdinand, ațâța poporul și își bătea joc de cei care au fost la Alba Iulia, zicând că nouă ne trebuie republică. A bătut 160 de oameni din comună, iar pe săteanul Lazăr Petru l-a pus pe foc, voind să-l frigă de viu. În biserică ține predici politice poporului, deși trăiește necăsătorit cu o femeie răpită, iar preotul, fiind bătrân, este silit să rabde și să tacă. Astăzi, țăranii din Răchițele scuipă pe urma lui Șușman, dar poate că mâine vor arunca cu pietre în el”, încheia publicația, citând „un grup de țărani” din Răchițele și menționând că nu a cercetat dacă denunțul se baza pe fapte reale.

Dezmințirea dată de același ziar

La scurt timp, același ziar revenea cu replica primarului. Teodor Șușman arăta că nu fusese agent al germanilor, ci, dimpotrivă, fusese condamnat la moarte de aceștia. Nu a fost bolșevic, ci făcea parte din garda română, iar după 1918 a deșteptat în săteni simțul dreptății și le-a câștigat pământ. De asemenea, susținea că nu a ațâțat poporul împotriva regelui.

„Recunoaște că a bătut mai mulți oameni, dar zice că «a trebuit să-i bat și-mi țin de merit acest fapt, iar comuna Răchițele ar trebui să-mi ridice statuie pentru aceasta, căci i-am scos din beție. (…) Românul ține minte bătaia și atunci nu-și bea banii ca să nu-i mai bată. I-am bătut pe țărani pentru că i-am iubit»”, informa ziarul.

Teodor Șușman a dezmințit și celelalte acuzații aduse prin publicația interbelică.

„L-am văzut și am stat de vorbă cu el în redacția noastră și, dacă e să-l credem că este complet antialcoolist, îi facem concesia să-i recunoaștem că este un țăran deștept și chiar simpatic. Ceea ce am scris noi în articolul prim nu este atacul nostru personal, ci ascultarea plângerii pe care sătenii din Răchițele au făcut-o împotriva lui”, adăuga publicația.

În anii războiului, Șușman s-a aflat printre românii care au sprijinit cu bani înzestrarea Armatei Române. După intrarea Huedinului în perimetrul de ocupație maghiară, localitățile de munte au rămas izolate, iar ca primar, lui Șușman i-au fost recunoscute meritele în aprovizionarea cu cereale a locuitorilor din zonă, peste munte, prin Câmpeni și Beiuș.

După război, a fost considerat „chiabur”, iar averea i-a fost confiscată. Regimul comunist a declanșat o îndelungată prigoană împotriva familiei sale, încheiată tragic.