Știați? Dacă chiar vrei să slăbești, trebuie să faci 10.000 de pași pe oră, nu pe zi

Există numeroase mituri care circulă în privința activității zilnice și a metodelor de slăbit. Unul dintre ele este legat de cei 10.000 de pași pe zi, care ar asigura necesarul unui adult și pentru activitate fizică dar și pentru a slăbi.
„Dacă asta ar fi real, toate babele care merg zilnic la cimitir ar fi mai în formă decât Gabi Szabo când era campioană. Undeva s-a strecurat o greșeală, probabil în traducerea studiilor de acest fel. Datele noastre arată că, dacă vrei să slăbești, trebuie să faci cam 10.000 de pași pe oră”, susține fizioterapeutul Decebal Popescu de la Institutul de Cercetare a Crimelor Gastronomiei.
Acesta recomandă cei 10.000 de pași pe oră să fie făcuți zilnic, în afara pașilor obișnuiți făcuți prin casă sau de la parcarea din mall până în mall. Totodată susține că o altă metodă de slăbit este să mănânci dimineața ceva consistent, ca să nu ți se facă foame la muncă și să te umfli cu covrigi luați de la metrou și merdenele.