Roland Garros 2025 | Ce a comentat Iga Swiatek referitor la prestația româncei Jaqueline Cristian

Iga Swiatek (5 WTA) a eliminat-o pe Jaqueline Cristian (60 WTA) în turul trei al competiției de la Roland Garros.
Sportiva poloneză s-a impus cu 6-2, 7-5, dar a avut de suferit în a doua manșă, întinsă pe durata a aproximativ optzeci de minute.
Iga Swiatek, cuvinte de laudă pentru adversara din România: „Jaqueline a profitat de șansele avute și a riscat.”
De patru ori campioană în ultimii cinci ani la Roland Garros, Iga Swiatek a reușit un singur break în manșa a doua, în game-ul final al partidei.
„Sunt foarte mulțumită după ultimul game. Jaqueline a profitat de șansele avute și a riscat. A fost un meci foarte bun. Amândouă am jucat bine, dar mă bucur că m-am calificat. Sunt fericită cu prestația pe care am avut-o,” a declarat Iga Swiatek, într-un interviu acordat fostului tenismen iberic, Alex Corretja.
Iga Swiatek, declin în ultimele douăsprezece luni
Campioană de patru ori în ultimele cinci ediții ale competiției de la Roland Garros, poloneza Iga Swiatek nu doar că nu mai este număr unu mondial, dar a cedat prima în lupta de la distanță cu Aryna Sabalenka și a coborât până pe locul al cincilea, în ierarhia WTA.
În plus, Swiatek nu a câștigat niciun trofeu în 2025.