Reîncepe Superliga! Metaloglobus -2026 » Cum arată echipele probabile + cele mai tari cote

Stagiunea 2025-2026 de Superligă debutează la Clinceni! Metaloglobus – Universitatea Cluj, actul inaugural al sezonului, a început la ora 19:04. Duelul e transmis în format liveTEXT de GSP.ro și televizat de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
LIVE » Metaloglobus – U Cluj 0-0
-
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre partidă.
-
La meci asistă aproximativ 150 de persoane.
Metaloglobus – U Cluj, echipe de start:
Metaloglobus (4-4-2): Gavrilaș – Kouadio, Dumitru, Caramalău, Sava – D. Irimia, Milea, J. Morais, Zakir – Huiban, Ubbink
Rezerve: Nedelcovici, Sabater Tous, Visic, Sârbu, Moreira Barreto de Carvalho, Lis, Gheorghe, Neacșu, Irimia
Antrenor: Mihai Teja
U Cluj (4-2-3-1): Lefter – Simion, Artean, I. Cristea, Chipciu – Codrea, Bic – Macalou, Nistor, Fabry – Thiam
Rezerve: Gertmonas, Moldovan, Chinteș, Capradossi, Gomes Silva, Drammeh, Murgia, Bota, Barstan, Lukic, Trică
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
- Din cauza lipsei unui fundaș dreapta, Sabău a apelat la Simion. Fiindcă nu are fundași centrali la dispoziție, l-a introdus pe Artean pe această poziție.
Arbitru: Vlad Baban
Asistenți: Alexandru Vișan și Nicușor Marin
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu
Asistent VAR: Cristina Trandafir
Rezervă: Ana Maria Terteleac
Observator: Eduard Dumitrescu
Imagini dinainte de Metaloglobus – U Cluj
Ioan Ovidiu Sabău: „N-aș putea spune că suntem pregătiți pentru primul joc”
N-aș putea spune că suntem pregătiți pentru primul joc, contează mai puțin de ce. Nu pot spune nici că plecăm cu șansa a doua în fața lui Metaloglobus sau că această echipă ar fi una extraordinară, dar, dacă ne uităm în urmă, majoritatea formațiilor nou-promovate vin cu o stare de spirit aparte: au modestie, sunt dispuse la efort, iar impactul cu prima ligă le motivează suplimentar.
Nu cred că Metaloglobus are doar 7-8 jucători, mi se pare o echipă bine pregătită. Am văzut meciul amical cu Sepsi, scor 1-1, și echipa lor arată bine. Joacă într-un sistem 4-4-2, au jucători de calitate, deci nu se pune problema să-i subestimăm.
La noi, majoritatea jucătorilor au venit nepregătiți. Am început pregătirea cu 8-9 fotbaliști, iar ceilalți au venit treptat. Unii s-au și accidentat. Totuși, cred că după 3-4 etape vom arăta bine ca echipă și vom putea spune că avem o identitate. Până atunci însă, trebuie să găsesc soluții pentru a obține puncte.
Spre deosebire de sezonul trecut, când obiectivul a fost clasarea pe locurile 7-8, anul acesta ținta este calificarea în play-off.
– Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Universitatea Cluj
Cele mai importante statistici, furnizate de statisticianul GSP, Liviu Manolache
-
Ediția cu numărul 108 a principalei competiții interne va fi deschisă de duelul dintre Metaloglobus, surpriza barajului de promovare / retrogradare, și Universitatea Cluj, revelația stagiunii precedente.
-
Trupa bucureșteană a încheiat play-off-ul ligii secunde pe poziția a cincea și și-a câștigat dreptul de a juca pentru întâia oară în Superligă după „dubla” cu Poli Iași, 1-1 în Copou și 1-0 pe teren propriu, eroul acestor ultime două jocuri fiind veteranul Dragoș Huiban, care a marcat ambele goluri.
-
De partea cealaltă, clujenii au avut un sezon de vis! Au fost lideri timp de 18 runde, iar la final au terminat pe patru, aceasta fiind cea mai bună clasare a ,,Șepcilor Roșii” din ultimii 53 de ani. Astfel, și-au câștigat dreptul de a reprezenta România în UEFA Conference League.
-
De notat că, în această vară, pe banca gazdelor a fost instalat Mihai Teja, un tehnician cu mare experiență, care a strâns 167 de partide ca antrenor în Superligă, cel mai bun rezultat din carieră fiind titlul de vicecampion cu FCSB la finele stagiunii 2018/19.
-
29 de meciuri a strâns Mihai Teja pe banca Universității Cluj în sezoanele 2013/14 și 2014/15, palmaresul acestuia cuprinzând 13 victorii, cinci remize și 11 înfrângeri.
-
Dan Nistor a evoluat în 481 de meciuri pe prima scenă. Mijlocașul „studenților” ardeleni mai are nevoie de doar patru jocuri pentru a urca pe treapta a treia a podiumului în ierarhia privind prezențele ,,all-time”.