Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Nu este exclusă varianta unui omor

Un deținut român a
murit în celula de izolare a unei închisori din Prato, Italia, iar autoritățile
nu exclud varianta unui omor.

Un român a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Italia. FOTO: arhivă
Un deținut român în
vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din Prato, oraș
aflat pe locul al doilea ca mărime în Toscana, Italia. Cazul a declanșat o
anchetă a biroului procurorului local, care a precizat că nu exclude ipoteza
unei crime.
Bărbatul se afla
într-o celulă de izolare din motive disciplinare la momentul decesului, iar
procurorul șef Luca Tescaroli a declarat că în cadrul anchetei a fost dispusă
efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cauzei morții. De asemenea,
anchetatorii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din
interiorul penitenciarului pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs
tragedia, notează Agerpres citând ANSA.
Potrivit
procurorului, deținutul român avea antecedente penale pentru infracțiuni precum
agresiune sexuală, violență domestică, amenințări și vătămare corporală şi ar
fi urmat să fie eliberat pe 24 februarie 2026.
Departamentul
Administrației Penitenciarelor din Italia (DAP) a transmis că a solicitat
conducerii închisorii un raport complet privind circumstanțele morții, măsură standard
în astfel de situații.
Acest deces survine
pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de supraaglomerarea din
penitenciarele italiene, după mai multe revolte și un număr ridicat de
sinucideri în rândul deținuților, potrivit aceleiaşi surse.
Sistemul
penitenciar italian se confruntă cu lipsa personalului și cu spații
insuficiente, realități semnalate frecvent de organizațiile pentru drepturile
omului.
„Sistemul penitenciar din Italia este în degringoladă,
într-o stare de abandon”, a
declarat Susanna Marietti, coordonator național al organizației Antigone, care
monitorizează respectarea drepturilor omului în penitenciare.
Declarația ei
evidențiază criza structurală profundă cu care se confruntă închisorile
italiene, unde condițiile grele de detenție contribuie la creșterea tensiunilor
și a riscului de tragedii, ca cea petrecută acum în Prato.