MM Stoica a luat foc când a auzit de psiholog la FCSB: „Poate sunt învechit, dar nu mă interesează”

Share:
MM Stoica a luat foc când a auzit de psiholog la FCSB: „Poate sunt învechit, dar nu mă interesează”

Meciul FCSB – Drita este programat joi, de la 21:30, pe Arena Națională, și poate fi urmărit LIVE pe VOYO și PRO TV.

  • Citește și: Gigi Becali, transferuri pe bani mulți pentru visul european. „Jucători buni, favorită la titlu!”

MM Stoica a luat foc când a auzit de psiholog la FCSB

FCSB traversează o perioadă slabă în acest start de sezon, după ce a fost eliminată de Shkendija din Champions League și a pierdut două partide consecutive în campionat.

În acest context, Mihai Stoica a fost întrebat dacă aducere unui psiholog sportiv la formația bucureșteană ar putea să îi facă pe jucători să revină la forma din stagiunea trecută.

Președintele consiliului de administrație de la FCSB s-a enervat în momentul în care a fost adusă în discuție o astfel de soluție.

„Dacă aduc psiholog la echipă, atunci eu pentru ce ar trebui să mai merg pe acolo? Cred că am suficient descernământ, experienţă fotbalistică şi cunoştinţe din orice domeniu al fotbalului încât să nu am nevoie de unul să vină să-mi spună: <>. Poate sunt învechit, dar nu mă interesează. Doi ani de zile am dominat fotbalul românesc, am făcut record în Europa, am jucat 64 de meciuri şi deodată avem nevoie de psiholog? 

Nu avem nevoie de psiholog. Avem nevoie de fotbalişti care să depăşească temerile şi ştim cum să le explicăm cum s-o facă. 

Am stat şi eu de vorbă cu nişte psihologi şi mi se par impostori unii, poate nu toţi şi sigur că nu toţi. 

Echipa asta a dominat PAOK cum nicio echipă românească n-a dominat o campioană dintr-o competiţie precum cea a Greciei, cu salarii de milioane. A bătut de trei ori PAOK, ne trebuiau psihologi atunci? Da, e aceeaşi situaţie. Ce s-a întâmplat la PAOK cu noi, ni s-a întâmplat nouă acum. 

(n.r. – Aţi mai trecut printr-o astfel de situaţie?) Ne-a bătut Karagandy şi în campionat nu băteam pe nimeni”, a declarat Mihai Stoica, conform Prima Sport.

Dacă FCSB se va califica în turul al treilea din preliminariile Europa League, „roș-albaștrii” vor da peste Aberdeen în play-off-ul competiției.

Share:

Leave a reply