Mircea Lucescu, de profesie campion
Articol de Ovidiu Ioanițoaia – Publicat marti, 29 iulie 2025, 08:20 / Actualizat marti, 29 iulie 2025 08:21
Dacă eu scriu, și nu mă sfiesc s-o fac, că Mircea Lucescu e printre cei mai mari antrenori din istorie, unii vor sări să mă contrazică. Ei vor accepta că actualul selecționer al „tricolorilor” a cucerit ca tehnician 35 de trofee, statistica nu poate fi negată!, dar vor argumenta că acestea s-au obținut în campionate de mâna a doua, neimportante.
Cu excepția Cupei anglo-italiene, câștigată cu Brescia în 1994, niciun alt triumf n-a avut legătură cu Top 5. Corect, așa stau lucrurile. Pe de altă parte însă, depășit în ierarhia celor mai titrați antrenori all-time numai de Alex Ferguson (49 de trofee) și de Pep Guardiola (39), Lucescu sr. trebuie să fie mândru. Și noi, ca români, alături de el.
Calculând că sărbătoritul de azi a câștigat trofee în 5 țări, cronologic în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia, că două dintre ele, Supercupa UEFA 2000 și Cupa UEFA 2009, sunt de rang continental, rezultă că întâmplarea ori coincidența nu intră în discuție. Asta și pentru că, altă bilă albă, succesele respective au fost realizate cu 8 echipe, câte două din România (Dinamo, Rapid), Turcia (Galata, Beșiktaș) și Ucraina (Șahtior Donețk, Dinamo Kiev).
Contestându-l pe Mircea Lucescu, căci vorbim tot mai rar despre unanimitate în 2025, am putea pune sub semnul întrebării și supremația lui Sir Alex Ferguson. În ideea că managerul scoțian înnobilat de Regina Angliei „for his services to the game” și-a adjudecat 38 din cele 49 de trofee cu una și aceeași formație, cu Manchester United. Ar fi o greșeală să socotim că acest detaliu scade din meritele lui Sir Alex. E însă plăcerea unora, ca să nu zic defectul, de a da cu pietre în pomii cu roade.
Și încă o precizare menită să depună mărturie despre valoarea de antrenor a lui Mircea Lucescu, al cincilea tehnician din toate timpurile care a strâns 100 de prezențe în Champions League. Anturajul e atât de select, alături de același Alex Ferguson, de Carlo Ancelotti, de Arsene Wenger și de Jose Mourinho, încât mă scutește de orice alt comentariu.
Și mă îndeamnă, chiar mă îndreptățește, să-l plasez pe Mircea Lucescu printre „nemuritorii” fotbalului nostru. Lângă Ștefan Kovacs, Angelo Niculescu și Anghel Iordănescu de pe o listă scurtă. Și el și-a asigurat locul în panteonul și în legenda balonului rotund. În Hall of Fame-ul acestuia. Profesia lui e de campion.
Închei aici introducerea, cu scuze dacă a fost prea lungă, ca să încerc să le răspund celor surprinși, unii și indignați, că un Mircea Lucescu celebru și bogat n-a respins propunerea de a prelua naționala la 79 de ani.
Mircea Lucescu intră pe teren înainte de Șahtior Donețk – Bayer Leverkusen, foto: Getty Images
Ba și la aproape 4 decenii de la primul său mandat într-o postură similară. Ei bine, că să nu vă mai pun răbdarea la încercare, el a ridicat mănușa din două motive. Pentru că a avut impresia că e nevoie de experiența și de priceperea lui, neapărată nevoie, dar și pentru că n-a putut niciodată trăi, indiferent de vârstă, în afara fotbalului.
Fără emoția și tensiunea acestuia. Credeți-mă că nu-i o figură de stil că Mircea Lucescu e dependent de fotbal. De aceea îl și vedeți la toate meciurile, pentru că e robul fotbalului, prizonierul lui.
M-am tot gândit cum să vă conving că nu exagerez cu nimic și am decis să vă relatez o amintire ce datează, dacă nu greșesc, din toamna lui 2009. Sub contract cu Șahtior pe atunci, Mircea era internat în spital pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale pe cord. Deși așa s-a auzit, n-a suferit un infarct, ci a acuzat o afecțiune minoră, care a necesitat însă operație. Dificilă ca orice intervenție pe inimă.
Știind că urmează să fie operat dis-de-dimineață, am sunat pe celularul lui pe la amiază în speranța că poate vorbi. Mi-a răspuns soția, Neli, care mi-a transmis că operația a reușit. Dar că Mircea e încă la terapie intensivă și poate fi abordat mai târziu, dacă totul va decurge normal postoperator.
M-am conformat și am sunat după vreo 3-4 ceasuri, pe la 7. Mi-a răspuns chiar el. Îl auzeam însă cu greutate deoarece în rezerva în care se găsea era zgomot, zarvă. La întrebarea ce se petrece?, mi-a spus ceva ce m-a lăsat mut, fără replică.
„Doctorii de aici, l-am auzit, vor să mă mai țină vreo 3-4 zile în spital, dar au fost înțelegători și mi-au permis să aduc un video ca să mă uit la câteva casete și să pot analiza adversarul de duminică. Eu n-o să fiu la stadion, dar trebuie să pregătesc meciul, nu?”.
Mircea Lucescu studia niște casete la vreo 3-4 ore după ce fusese operat pe inimă, vi se mai pare că exagerez când afirm că e prizonierul fotbalului și las de înțeles că nici nu se va vindeca vreodată!?
