Jurământul lui Chivu

Chivu nu era clientul preferat al lui Giovanni Becali pentru că nu era șmecher. Se băteau pe el Real Madrid, Barcelona, dar n-avea instinctul să păcălească, să forțeze sume cu mai multe zerouri.

A plecat la timp din România, de puști, și a reușit cu muncă, seriozitate, nebunie și demnitate. Fotbalul nostru l-ar fi infectat cu autosuficiență și superficialitate. „Hai, bă, știi tu?! Că ai luat un Champions League cu noroc, te-a distrus Robben și ai fugit mereu de națională! Cel mai slab fundaș de la Inter!”.

Așa că n-avea rost să devină antrenor sau să lucreze în România. A fost oficial UEFA, profesor la academia lui Inter, A1 la Parma, iar de azi tehnician la vicecampioana Europei. Rezultatul unei cariere fabuloase. Nu a trișat niciodată. Fără scurtături, fără pile, fără caterincă.

Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter

E conștient că Inter are nevoie de un restart. Că n-are un buget colosal de transferuri și că va fi greu. I-a mai fost.

Aceeași nebunie ca la Barcelona

Chiar Inter scrie că „în timpul vieții sale, Cristian Eugen Chivu a avut de înfruntat obstacole majore”.

Accidentul de la începutul lui 2010 îl urmărește și azi: „Dacă ating ceva cu mâna stângă, sunt obligat să mă uit ca să-mi dau seama ce am în mână. Altfel nu știu”. A fost crunt: „Îmi paraliza pentru câteva secunde toată partea stângă dacă loveam mingea cu capul!”.

Dar nu a renunțat niciodată.

Chivu nu trebuia să joace la returul cu Barcelona din 2010. Era în „perioada de pastile”, cum o descria chiar el în urmă cu câteva luni. „Făceam tâmpenii, nu eram sănătos”. Mourinho l-a luat de la duș, l-a scos pe teren, unde l-au huiduit 100.000 de fani Barcelona, l-a pus să joace mijlocaș și a eliminat poate cea mai bună echipă din istoria fotbalului.

Pentru că n-avea de ales.

Explicația e din ’98

În primăvara lui 1998, la limita dintre martie și aprilie, cu câteva ore înainte ca Mircea Chivu să moară, Cristi l-a vizitat. Avea meci a doua zi, evolua cu Reșița împotriva Ceahlăului. „Du-te înapoi în cantonament şi pregăteşte-te de joc. Bateţi Ceahlăul pentru Reşiţa şi pentru mine!”, i-a spus fostul jucător și antrenor al bănățenilor.

Bineînțeles că Reșița a câștigat, 5-1, a marcat și Chivu. Ani mai târziu, am aflat și ultima promisiune pe care i-a făcut-o tatălui său: „Orice aș face, o să am grijă de mama, o să fiu responsabil, capul familiei”.

N-a mai trecut mult până când Cristi s-a transferat la Craiova, la Ajax, până când a marcat supergolul cu Anglia de la Euro 2000. „Sunt sigur că tata, de acolo de unde e, a pus mâna şi a oprit acea minge în poartă”.

Cum poate Mircea, idolul lui Cristi, a pus și azi mâna pe pixul cu care băiatul lui a semnat contractul cu Inter.

Să nu ne mințim, Chivu nu mai e de mult al României. Succesul lui nu e și al nostru. Noi n-am fi știut să-l prețuim și cum să-l dezvoltăm. E victoria unui om corect, trântit de viață în lume și care din 1 aprilie 1998 și până azi s-a ținut mereu de cuvânt. Mai ales azi.