Israelul pariază pe o schimbare de regim la Teheran – dar miza este uriașă
Atacurile fără precedent lansate de Israel vineri împotriva unor obiective iraniene nu au avut doar rolul declarat de a neutraliza o amenințare nucleară percepută ca „existențială”. În spatele acestui obiectiv militar se conturează un plan mult mai ambițios: schimbarea regimului de la Teheran, relatează BBC.
Ali Khamenei, liderul spiritual al Irunului/ FOTO:EPA/EFE
Premierul Benjamin Netanyahu a lăsat puțin loc pentru echivoc în declarațiile sale de vineri seară. El s-a adresat direct poporului iranian, îndemnându-l „să se unească în jurul steagului și moștenirii istorice, pentru a-și câștiga libertatea față de un regim malefic și opresiv”.
Mesajul este limpede: Israelul nu vizează doar infrastructura nucleară a Iranului, ci speră să declanșeze o reacție internă care să ducă, în cele din urmă, la prăbușirea Republicii Islamice. Este însă acest scenariu realist? Și, mai important, ce urmează dacă acest calcul se dovedește greșit?
O lovitură la vârf
Printre țintele atacurilor israeliene s-au numărat unii dintre cei mai importanți comandanți ai Gărzii Revoluționare: șeful Statului Major al armatei, lideri de rang înalt ai IRGC – forța paramilitară care constituie coloana vertebrală a regimului. Răspunsul Iranului a fost rapid – atacuri asupra unor baze militare și obiective strategice israeliene – dar Netanyahu a avertizat sec: „Urmează și altele”.
Această spirală a loviturilor riscă să destabilizeze serios conducerea iraniană. Este, probabil, ceea ce își dorește Israelul: o criză internă care să deschidă drumul unui val de proteste sau chiar unei revolte populare.
Dar acesta este un pariu periculos. Nu există dovezi clare că o astfel de reacție în lanț va avea loc. Și chiar dacă ar începe, nimeni nu poate spune cu certitudine unde ar duce.
Cine controlează, de fapt, Iranul?
Puterea reală în Iran nu se află doar în mâinile liderilor politici. Ea este concentrată în structuri opace, de multe ori nealese: Consiliul Gardienilor, IRGC, conducerea religioasă. Aceștia controlează armata, economia, informațiile și – în mare parte – societatea.
Ei nu au nevoie să preia puterea printr-o lovitură de stat. O dețin deja. Iar dacă vor simți că regimul este amenințat, ar putea împinge Iranul într-o direcție și mai radicală.
O altă variantă, la fel de îngrijorătoare, este colapsul instituțional. Cu o populație de aproape 90 de milioane de locuitori, prăbușirea statului iranian ar avea efecte devastatoare pentru întregul Orient Mijlociu – un scenariu comparabil, dar la o scară mult mai mare, cu Irakul post-Saddam sau Libia post-Gaddafi.
Opoziția iraniană – fragmentată și fără direcție clară
Chiar dacă regimul actual s-ar prăbuși, întrebarea esențială rămâne: cine îl înlocuiește? În prezent, opoziția iraniană este divizată, slabă și lipsită de un lider legitim recunoscut pe plan intern.
După protestele masive din 2022 – mișcarea Femeie, Viață, Libertate – au existat tentative de coagulare a opoziției din exil, dar divergențele ideologice și lipsa unui proiect comun au făcut ca aceste inițiative să se disipeze rapid.
Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, se bucură de sprijin în anumite cercuri și chiar a vizitat Israelul. Dar popularitatea sa nu se traduce neapărat într-o capacitate reală de a conduce o tranziție.
O altă opțiune, controversată, este gruparea Mujahideen-e Khalq (MEK), care pledează pentru înlăturarea Republicii Islamice, dar se opune revenirii monarhiei. Implicarea MEK în conflictul Iran-Irak, de partea lui Saddam Hussein, i-a făcut detestați de o mare parte a societății iraniene. În ciuda sprijinului primit în trecut de la figuri din administrația Trump, influența MEK pare să fi scăzut în prezent.
Alte voci politice propun fie o democrație seculară, fie o monarhie constituțională. Dar niciuna nu are, deocamdată, forța sau structura necesară pentru a prelua conducerea într-o eventuală tranziție de putere.
Ce își dorește Iranul?
La rândul său, Teheranul are opțiuni limitate. În ciuda atacurilor de răspuns lansate sâmbătă, conducerea iraniană nu pare dispusă să declanșeze un conflict deschis cu SUA – o confruntare care ar fi catastrofală pentru regim.
Negocierile cu Washingtonul ar putea oferi o cale de ieșire. Dar revenirea la masa tratativelor ar putea fi percepută intern ca o înfrângere politică. În același timp, escaladarea confruntării cu Israelul nu oferă nicio garanție de succes.
Orice atac asupra bazelor americane din regiune ar duce inevitabil la o extindere a conflictului – exact ceea ce Teheranul vrea să evite.
Un pariu fără plase de siguranță
Israelul pare să fi mizat pe ideea că o lovitură puternică, bine țintită, ar putea zdruncina din temelii regimul de la Teheran. Dar istoria recentă ne oferă suficiente avertismente: schimbările de regim planificate din afară au rareori rezultatele scontate.
Este încă prea devreme pentru a evalua pe deplin efectele atacurilor de vineri. Dar o escaladare majoră, lipsită de un plan clar pentru „ziua de după”, riscă să arunce regiunea într-un nou ciclu de instabilitate.
Iar când praful se va așterne, întrebarea esențială va rămâne: a fost aceasta o demonstrație de forță sau începutul unei noi erori strategice cu urmări de durată?
