Erou! Un român s-a bășit în cele mai înalte șapte lifturi din lume fără oxigen suplimentar

Un român ambițios și-a propus, acum 12 ani, un obiectiv despre care toată lumea i-a spus că este imposibil. El a avut însă încredere în forțele proprii și, astăzi, a devenit primul om de pe planetă care a reușit să se bășească în lifturile celor mai înalte șapte clădiri din lume. Performanța sa este cu atât mai spectaculoasă cu cât a fost obținută fără ajutorul oxigenului suplimentar.
„În primul rând, ai nevoie de un regim alimentar draconic, altfel nu ai nicio șansă”, spune eroul român. „Pentru că este cea mai neagră zi din viața unui sportiv ca mine să urce într-un lift pentru care a călătorit, poate, mii de kilometri și corpul să te lase baltă, să nu fie în stare să scoată o bășină în lift. Nu e pentru oricine sportul acesta.”
El i-a înțepat și pe temerarii care folosesc oxigen suplimentar în timpul ascensiunilor cu liftul: „De la un anumit număr de etaje în sus, mulți nu mai rezistă în mirosul de bășini și își pun mască de oxigen. Asta, pentru mine, este o formă de trișare – practic, se dopează. Cei care fac asta sunt o rușine pentru noi, ceilalți, care ne aventurăm până la cele mai înalte etaje cu nasul la liber.”