Dezvăluiri șocante din vestiarul Craiovei: „Îl înjura non-stop pe Baiaram, la fiecare mică greșeală”

Pe atunci doar un puști promovat de la academie, actualul decar al oltenilor era constant certat și jignit de unul dintre colegii săi la fiecare antrenament, fără menajamente.
Gardoș și-a amintit la podcastul „Hey Football TV” cum intervenția psihologului echipei s-a dovedit inutilă în fața comportamentului abuziv al jucătorului respectiv. Fără a-i dezvălui identitatea, fostul internațional a relatat scena halucinantă.
„Victima era Baiaram, care era un copil, abia venit de la academie. Unul dintre jucători îl înjura non-stop la antrenamente, dar non-stop, la orice mică greșeală. Psihologul, care abia venise, nota tot. A doua zi, în ședință, ne-a zis 15 minute doar că trebuie să ne susținem unii pe alții. Apoi am ieșit pe teren și, la prima fază, s-a auzit: ‘Baiaram, băga-mi-aș…’. Ăla, săracul, probabil s-a gândit că a vorbit degeaba”, a spus Florin Gardoș.
Dintr-un copil certat, în liderul Craiovei
În ciuda tratamentului la care a fost supus la începutul carierei, Ștefan Baiaram a avut o ascensiune remarcabilă. A debutat în prima ligă la doar 16 ani și jumătate, iar acum este titular incontestabil și unul dintre cei mai importanți fotbaliști din Bănie. Sezonul actual pare a fi cel mai bun din cariera sa, cu 6 goluri și 13 apariții în toate competițiile.
Performanțele excelente i-au adus și prima convocare la echipa națională de seniori a României, sub comanda lui Mircea Lucescu, pentru meciul amical cu Canada și partida din preliminariile Campionatului Mondial cu Cipru. Succesul său vine pe fondul unei copilării dificile, marcată de abandon și de greutăți financiare, obstacole pe care a reușit să le depășească prin fotbal.