Denis Drăguș a reușit o „dublă” cu Cipru, dar nu a fost destul: „Este dezamăgitor”

România a deschis scorul repede, după ce Denis Drăguș a profitat de o gafă a apărării cipriote. La doar câteva minute după prima reușită, Drăguș a scăpat singur cu portarul și a făcut „dubla” cu o scăriță.
Ciprioții au devenit periculoși la 0-2 și au reușit să reducă din diferență prin golul lui Loizou, iar Dennis Man a ratat ocazia de a face 1-3 înainte de pauză.
Cipru a egalat prin Charalampous pe fondul unui joc anemic al României, în urma unei faze la care apărarea a fost pe niciunde.
Denis Drăguș: „Este dezamăgitor pentru noi, nu ne așteptam”
Denis Drăguș a vorbit despre momentul în care jucătorii au fost surprinși în a doua repriză.
Cu toate că rezultatul a fost dezamăgitor, atacantul naționalei a explicat că „tricolorii” cred în continuare în calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
„Nu mă pot bucura de aceste două goluri, din păcate nu am continuat la fel și în doua repriză, au reușit să fie mai montați decât noi.
Este dezamăgitor pentru noi, nu ne așteptam ca jocul să ia o astfel de întorsătură.
Mai am avem meciuri de jucat, atât timp cât mai avem meciuri trebuie să le jucăm, să scoatem maxim, avem un baraj și nu putem să renunțăm așa ușor.
Cred că traversăm un moment mai dificil, dar trebuie să fim echilibrați, nu putem să cădem acum.
Nu e ușor după cum am spus, oricine își dorește să ajute la echipa națională.
(De la 1 la 10, cât mai crezi în calificare?) 10! Cât timp mai avem șanse trebuie să credem până la final.”, a spus Denis Drăguș.
România se află pe locul trei în Grupa H cu șapte puncte, în timp ce Austria și Bosnia au câte 12 puncte și se află pe primele două locuri.