De ce i s-a refuzat viza de SUA unui fotbalist de la Boca Juniors. FIFA Club World Cup este pe PRO TV, Pro Arena și VOYO

Fundaşul central al echipei Boca Juniors, Ayrton Costa (25 de ani, ex-Royal Antwerp), va rata Cupa Mondială a Cluburilor după ce i-a fost refuzată viza de intrare în Statele Unite din cauza unei plângeri penale împotriva sa în ţara natală, Argentina, a confirmat joi clubul, potrivit Reuters.
În 2023, Costa a acceptat o sentinţă cu suspendare pentru a evita procesul pentru un jaf agravat din 2018, pe care oficialii americani au considerat că încă o execută.
Vizele sub administrația Trump, din ce în ce mai greu de obținut
Condamnările penale constituie motive de inadmisibilitate în Statele Unite. Decizia vine în contextul unei măsuri mai ample luate de administraţia Trump privind eliberarea vizelor pentru anumiţi vizitatori şi studenţi.
„Putem confirma că Ayrton Costa va rata Cupa Mondială a Cluburilor cu Boca”, a declarat un purtător de cuvânt al clubului, citat de news.ro. „Fundaşul urma să plece miercuri seară… dar nu a obţinut viza.”
Primul meci al echipei Boca la CM a Cluburilor va fi împotriva formaţiei portugheze Benfica Lisabona, luni, la Miami.
FIFA Club World Cup 2025 (14 iunie – 13 iulie) este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și VOYO.