Cazul Chivu, fascinant în Italia: „Asta și-a propus la Inter“
Cristi Chivu (44 de ani) va juca, peste 24 de zile, primul său meci, în Serie A, pe banca Interului. Pentru că, luni, 25 august, e programată întâlnirea Inter – Torino din runda inaugurală a noului sezon.
Până atunci, românul a organizat o conferință spectaculoasă, pe care sport.ro a oferit-o aici, cu prilejul reunirii lotului. În această lună, Inter va și juca trei amicale tari, după cum sport.ro a dezvăluit aici.
Până să vedem cum se va descurca fostul nostru internațional, în misiunea sa extrem de dificilă, putem constata că el rămâne sub „lupa“ presei din Italia. La Parma, Chivu nu s-a confruntat niciodată cu o asemenea situație. La Inter, toate mișcările sale sunt despicate în patru.
„Chivu vrea să fie un dictator democrat“
În acest context, jurnaliștii italieni au prezentat un portret al noului antrenor de la Inter, după ce l-au urmărit, la ședințele de pregătire, și au adunat informații din culise despre el din partea celor care au contact, zilnic, cu Chivu. Concluzia italienilor? Chivu vrea să conducă Inter o „mână de fier“, însă fără să exagereze în privința durității.
„Ca antrenor al Interului, Chivu și-a propus să fie un dictator democrat. Având în vedere că predecesorul său, Simone Inzaghi, a ocupat postul timp de patru ani, lui Chivu îi va fi greu să-și pună imediat amprenta pe jocul lui Inter. Deocamdată însă, principalul obiectiv al românului e să-și câștige autoritatea totală, indiscutabilă. El nu vrea să fie dominat de liderii vestiarului. Și a fost foarte clar, în această privință, de la bun început. Chivu a insistat că deciziile sale sunt finale, nenegociabile, având în vedere că el e principalul responsabil, la Inter“, a notat Corriere della Sera.