Boloni îi mulțumește lui Lucescu, dar mărturisește în premieră o frustrare: „Mi-a părut rău de ceva, niciodată nu i-am spus lui Mircea treaba asta”

• Gazeta Sporturilor a publicat „Il Luce. Maestrul”, un documentar nefardat, de peste 3 ore, despre cariera selecționerului României;

De numele lui Mircea Lucescu se leagă revenirea lui Ladislau Boloni la echipa națională, în 1981, după ce acesta fusese interzis de regimul comunist. A urmat apoi victoria cu Italia, din 1983, prin golul de poveste marcat tocmai de Loți, și dueluri în campionatul național.

Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Boloni vorbește despre Mircea Lucescu cu sinceritate. Laudă modul în care a lucrat în fotbalul românesc și îi mulțumește pentru că l-a ajutat să revină sub tricolor, dar scoate și câteva critici la lumină.

Boloni spune că au fost momente în care Lucescu a mizat prea mult pe jucători de la Corvinul sau Dinamo când era la națională, că înlocuirea lui de pe banca tricolorilor cu Emeric Ienei a fost de bun augur și că Valentin Ceaușescu nu l-a dat afară de pe banca României.

De asemenea, mărturisește în premieră o frustrare ascunsă:

VIDEO. Ladislau Boloni: „Mircea Lucescu a fost un intelectual al fotbalului”

– Domnule Boloni, spuneți-ne care sunt cele mai vechi amintiri legate de Mircea Lucescu? Și îmi închipui că sunt cele din perioada în care ați devenit colegi la echipa națională, la sfârșitul anilor ‘70.
– Da, cam atunci a fost o întâlnire, să spun așa, mai apropiată, pentru că am ajuns la sfârșitul carierei sale ca fotbalist la echipa națională. Eu cam atunci am apărut în jurul echipei naționale. Am o amintire deosebit de veche, nici nu știu când a fost, cred că în ‘70, înaintea Campionatul Mondial, când echipa națională și echipa națională de juniori erau în cantonament la Centrul Sportiv 23 august. Acolo i-am văzut pe cei mari, care erau niște zmei pe vremea respectivă. Unul dintre ei, sigur, era Lucescu, care a venit cu soția. Și l-a adus în vizită pe Răzvan, care era mic. Și atunci, de departe, mă uitam la băieți cum se jucau cu Răzvan, cum încercau să smulgă câteva cuvinte. Mă rog, asta este prima mea amintire, când familia Lucescu a fost împreună. Și, pe urmă, la echipa națională. Am fost mult timp împreună și chiar colegi de cameră. Cred că un an am fost colegi de cameră.

– Cum era Lucescu jucătorul? L-ați cunoscut mai îndeaproape, fiind colegi de cameră.
– Lucescu se pregătea pentru cariera de antrenor. Deja scria multe, făcea analiza jucătorilor. Chiar îndrăznesc să spun că pe vremea respectivă la echipa națională, când nea Tinel era antrenor, simțeai că era dominată de Dinamo. Iar cei doi conducători erau Dinu și Lucescu. Unul cu teoria, altul cu practica. Și nea Tinel chiar le dădea voie să-și exprime gândurile despre meciul care se pregătea, despre analizele care trebuiau făcute. Mai mult avea încredere în analiza acestor oameni. Lucescu a fost un intelectual al fotbalului tot timpul.

– Prin urmare, avea un cuvânt de spus în pregătirea meciurilor. Bine, cât i se permitea.
– Da, dar și Dinu. Între cei doi a fost concurență mai tot timpul. Unul dacă venea cu un scriitor în cantonament, celălalt aducea un artist. Dar era o relație deosebit de bună. Iar în ce privește capacitatea lor de a pregăti oamenii din jurul lor, mă refer la colegi de echipă, amândoi au fost foarte utili. Să mă ierte Dumnezeu că spun treaba aceasta, dar mai repede strângeai informații din partea lui Mircea sau din partea lui Cornel. Și cu asta toată lumea era de acord, atât jucătorii, cât și staff-ul tehnic. Mă gândesc aici la Valentin Stănescu și la Nicuşor, care era adjunctul lui pe vremea respectivă. Acești doi oameni aveau… cum să spun, erau lideri!

– Ce tabieturi avea Lucescu seara în cameră?
– Nu aveam televizor în cameră la Snagov, deci nu ne uitam. Aveam discuții. Am început să-l admir când își scotea notițele despre o echipă națională. Nu știu de unde le scotea. Dar avea informații. Seara se interesa de soarta mea. Eu eram la Facultatea de Medicină și era interesat de cum merg lucrurile, cum fac cu prezența și chiar era o surpriză plăcută. Eu veneam cu cărți. Și când vedea că mă apuc să învăț, atunci era liniștit și nu mă deranja. Era un om înțelegător. Am o singură poveste mai delicată. Cred că eram în Danemarca și a fost o seară mai grea. Dar asta ne-a apropiat. Nu vreau să vorbesc.

– Cum era jucătorul Mircea Lucescu pe teren? Vorbea? Dădea indicații?
– Eu am jucat foarte puțin cu el. Aproape un an și jumătate eram cu naționala, dar debutul a venit greu. Nu am jucat foarte mult cu Mircea Lucescu. Nu s-a întâmplat foarte des să fim amândoi în teren. Era un jucător intelectual. Nu neapărat prin viteză, ci prin combinații ajungea să centreze. Acolo era el foarte interesant, la centrări. Când a apărut și Dudu Georgescu au creat un stil. Lucescu nu era Lăcătuș ca să-i dai mingea în profunzime. Avea nevoie de combinații în jurul lui. Poate de aceea s-a dus spre jocul impus de Angelo Nicolescu, cu temporizare, construcție și pase. Unul care e intelectual în viață rămâne și pe teren. Așa i-aș caracteriza jocul.

VIDEO. „Mi-a părut rău de ceva, dar niciodată nu i-am spus lui Mircea treaba aceasta. Eu îmi închipuiam că va fi rolul meu să-l opresc pe Maradona, să-l marchez”

– Aș evoca două meciuri ale lui Lucescu, ambele cu dumneavoastră pe teren. O dată cu Lucescu jucător, o dată cu Lucescu antrenor. Și mă refer la două meciuri amicale cu Argentina. Unul în ‘78, 0-2, chiar înaintea Mondialul din ‘78, cu acea echipă a Argentinei care urma să câștige titlul mondial. Apoi în 1982, înaintea Mondialul din Spania, când apărea pe teren Diego Maradona, cumva la începutul epopeii lui. Ce vă amintiți de aceste două meciuri și, în special, de meciul acela cu Maradona pe teren, cu Lucescu antrenor?
– În ceea ce privește primul meci, îmi amintesc că pe „Bombonera” a fost ceva formidabil. Era o atmosferă de nedescris, tribuna era aproape să explodeze. Era o atmosferă pe care argentinienii pot să o facă ca nimeni în lume. Și îmi amintesc de jocul extraordinar al lui Pasarela. De jocul nostru nu îmi amintesc prea multe. Știu că am suferit în meciul respectiv. Nu prea ne-am exprimat, nu mi-aduc aminte de multe faze ofensive. Dar pe urmă ne-am dat seama că am jucat de fapt împotriva viitoarei campioane mondiale. Iar legat de meciul celălalt cu Argentina, avea Mircea pe vremea respectivă un curaj extraordinar și un stil prin care dorea neapărat să dea ceva în plus pentru echipa națională. A vrut să ne dea curaj și experiență internațională. Avea puterea și tupeul și ne explica de ce este util ca de la o zi la alta să ne suim în avion și să ne deplasăm în America de Sud. Atunci am jucat a doua oară cu echipa națională a Argentinei. Am făcut un meci mult mai curajos decât primul. Mi-a părut rău de ceva, dar niciodată nu i-am spus lui Mircea treaba aceasta și n-ar fi schimbat absolut nimic. Eu îmi închipuiam că va fi rolul meu să-l opresc pe Maradona, să-l marchez. După ce am fost împotriva Franței și îl marcasem pe Platini, credeam că o să fie și cu Maradona. Dar până la urmă l-a marcat Țicleanu, care i-a făcut foarte bine față. Însă eram puțin frustrat, mi-aș fi dorit să fiu eu împotriva lui Maradona.

„Îi mulțumesc că a avut curajul să mă aducă înapoi la națională!”

– V-aș invita să vorbim un pic despre un moment important și crucial din cariera dumneavoastră. A fost o perioadă în care ați fost interzis la echipa națională. Iar la sfârșitul lui 1981, când Mircea Lucescu a fost învestit ca antrenor al echipei naționale, apar niște demersuri din partea dânsului astfel încât să vă reîntoarceți la lotul național. Puteți să detaliați un pic această poveste? Din ce motiv ați fost interzis? Și cum a decurs revenirea la echipa națională la inițiativa lui Lucescu și cu concursul dumneavoastră, evident?
– Eu despre treaba aceasta rar vorbesc, dar cu ocazia Galei Sportului Românesc am făcut aluzie la acest moment, pentru că este legat de Mircea Lucescu. Din partea Comitetului Central a venit un ordin, din partea unui om care nu era deloc simpatic, dar de fapt foarte puțini erau simpatici acolo. Pentru că eram în aceeași grupă de calificare la Campionatul Mondial cu Ungaria, respectivii își imaginau că eu, care am devenit jucător de bază la echipa națională, nu am să fac totul pentru echipa națională. A fost foarte dureros pentru mine. Nu am devenit suporterul Angliei sau Ungariei, dar eram supărat. Nu împotriva echipei naționale, ci împotriva acestei idioțenii.

– Și ce s-a întâmplat?
0 Apoi, s-a schimbat antrenorul și am aflat că Lucescu a devenit antrenor. Și în seara respectivă, am imaginea în fața mea, mă pregăteam de cină cu soția mea, a sunat telefonul. Era Mircea Lucescu. Între timp am devenit Mircea cu el, dar aproape tot timpul nu l-am tutuit, nu m-am obișnuit cu treaba aceasta. Îl tutuiam pe Ienei, dar nu pe Mircea, chiar și acum este destul de delicat să o fac. Mircea a fost cel care mi-a spus că l-au pus antrenor. A adus un elan Corvinului, care imediat a devenit o altă echipă, iar cota lui Lucescu a crescut foarte mult. În momentul în care l-au pus antrenor, consideram că e o decizie absolut normală, care trebuia, la un moment dat, să sosească. El îmi spunea că trebuie să construim totul din nou, ceea ce nu m-a surprins, ținând cont că îl cunoșteam deja bine pe Mircea. Știam că este un om care pornește de la baza clădirii și de acolo se urcă la etajele superioare. Deci nu m-a surprins nici cu treaba aceasta. Și pe urmă mi-a zis: „Loți, am nevoie de tine!”. Iar eu eram un om care un an și jumătate, aproape doi ani de zile, a fost uitat și a fost scos din ziare.

– Ce ați simțit atunci?
– Așa o bucurie interioară mi-a provocat! „Am nevoie de tine” îmi spunea, credea că pot să fiu util. Dacă a doua zi mi-ar fi spus că se mai gândește puțin, nu m-ar fi supărat absolut deloc, pentru treaba aceasta, pentru acest curaj. A avut curajul de a mă chema, când știa de fapt de ce nu am fost convocat timp de doi ani la echipa națională. Jos pălăria pentru curajul acesta! Alții n-au avut același curaj. El a avut curajul să spună: „Nu, eu am nevoie de Boloni!”. Pentru acest curaj, spun: „Mulțumesc, Mircea!”. A dat un alt elan în carierea mea de fotbalist la echipa națională a României și sper că și el s-a folosit de ce am dat eu echipei naționale. Îi mulțumesc încă o dată!

Mircea Lucescu l-a adus pe Boloni înapoi la națională

– Îmi aduc aminte de o declarație dată de Mircea Lucescu în care spunea că situația a fost interpretată foarte sever de autorități pentru că aveați o ofertă de la Ferencvaros sau că ați făcut o cerere de transfer la Ferencvaros. Așa e?
– Dacă intru în toate detaliile astea, vorbesc despre mine, nu despre Lucescu. Scriu detaliat despre toate treburile astea în cartea mea, la care lucrez. Aș mai păstra pentru carte.

– Ne puteți da măcar o idee scurtă? Așa a fost?
– A fost un plan.

Ladislau Boloni: „Lucescu a exagerat cu jucătorii de la Corvinul”

– Mergem către campania pentru EURO 1984, la meciul cu Italia. Un moment de vârf pentru dumneavoastră, națională și Mircea Lucescu. Cum s-a pregătit acel meci și ce a stat în spatele acelei victorii epice?
– Cred că Mircea venise de 6 luni sau un an. Cred că la începutul preliminariilor a luat o decizie bună de a aduce jucători tineri, dar a exagerat cu prea mulți jucători de la Corvinul. A avut curaj, pe urmă, să ia talentele din țară și să le muleze pe Craiova, care era o forță. Echipa s-a consolidat destul de repede. Au mai fost ceva schimbări la nivelul portarului, la fundașul dreapta. În față, după sosirea lui Cămătaru, Dudu Georgescu a dispărut. Și s-a cam stabilit echipa. Și valoarea a crescut. Eram pe locul 7 în Europa. Erau 8 echipe la EURO, dintre care una era organizatoare. Mircea a lucrat foarte mult și a convins jucătorii că suntem mai profesioniști decât profesioniștii. Ne-am apropiat unul de altul și eram din ce în ce mai buni. Cu munca și simțul lui Mircea și cu valoarea lotului, am format un colectiv destul de puternic.

– Cum a pregătit Lucescu meciul cu Italia? Iar faza golului a fost pregătită înainte sau a fost o invenție de moment?
– Lucescu avea diferite scheme. El fiind jucător deja construia asta la Hunedoara. Când eram la națională i-am zis să facem schemele pe care le pregătea la Hunedoara. Și am început să intrăm în detalii. Era important Balaci, dar conta ce făcea Rednic în bandă. Klein trebuia să împingă zidul. Eram cu spatele la Ilie Balaci, dar ne simțeam foarte bine. Am început în cantonament să lucrăm la două scheme. Îmi pare rău că nu au ieșit ambele cu Italia. În acel meci toată lumea știa ce are de făcut. Cămătaru știa unde să meargă, fiecare era la locul lui fără să vorbim. Ne simțeam. Mircea Lucescu a avut un mare merit. A venit cu ideile lui, iar nouă ne-a plăcut.

– Povestea Lucescu că la începutul campaniei a intrat în intimitatea Italiei și a luat tot felul de detalii, pe care le-a adus în vestiar. Ați simțit că Lucescu a încercat să umanizeze acea echipă ca să nu mai pară balaur?
– Lucescu a făcut o analiză deosebit de detaliată. Mi-a dat toate informațiile. Spunea că Gentile e o stâncă, că e tare pe picioare, dar cu mingea are ceva probleme și că putem specula asta. Asemenea informații ne aducea tot timpul. Lucescu era, iar Iordănescu a cam copiat asta, foarte atent la ce face adversarul, câți copii are acasă, ce mărime poartă la picior. Glumesc, dar știam tot. Știam în ce zonă joacă, cum driblează. Ne-a scris și aveam fiecare. Aveam o scrisoare cu adversarul, o „scrisoare de dragoste”. Făcea o analiză extrem de serioasă. Am fost mai profesioniști decât profesioniștii. Acesta e un stil. Ienei avea total alt stil. El se ocupa de echipa lui. Anghel Iordănescu încerca să vină cu niște notițe despre echipa adversă, dar Ienei nu dădea mare atenție adversarilor. Nu intra în detalii. Cu Lucescu aveam mereu în față portretul adversarului.

– Bănuiesc că a fost o petrecere mare după victoria cu Italia?
– Aranjasem un bilet pentru cineva din Târgu Mureș să vină la meci. Și eu am fost la un prieten de la ambasada maghiară și toată noaptea am jucat șah. A fost o mică întâlnire la hotel București. Atunci nu prea puteai să ieși imediat după meci. Am mâncat acolo ceva, iar apoi, până la 5-6 dimineața, am jucat șah cu acest prieten. Și m-a dus acasă. Iar pe Valea Prahovei m-au recunoscut oamenii.

– Care a fost momentul-cheie al campaniei pentru EURO ‘84?
– S-au întâmplat niște lucruri pe care, din diferite motive, nu le-am putut repeta. În acea campanie am făcut doar o greșeală. Singura greșeală pe care am făcut-o a fost cu Cehoslovacia. S-a greșit acolo. Nu am făcut meciuri slabe. În schimb, am avut niște rezultate de top. Sper să nu jignesc pe alții care au mers la alte turnee finale, dar eu cred că am avut meciuri de top. Să bați Suedia de două ori, să bați campioana mondială și să nu pierzi în Italia, să nu te sperii la meciul decisiv cu Cehoslovacia… Au fost multe lucruri deosebit de bune. Cred că prea puțin s-a vorbit de această calificare. Au fost una sau două greșeli, în rest au fost rezultate de top.

– Vi se pare că a fost cea mai bună campanie din istoria echipei naționale?
– Să mă iertați, a fost cea mai bună calificare a fotbalului românesc! Am jucat cu Italia, campioana mondială, Cehoslovacia, locul 3, și Suedia, pe care România nu o bătuse niciodată. Spuneți-mi o grupă mai tare! Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu vreau să spun că am fost cei mai buni, dar performanța respectivă a fost una dintre cele mai mari ale fotbalului românesc.

– Domnule Boloni, a urmat un EURO ‘84 de la care, din păcate, am obținut mai puțin decât și-ar fi dorit toată lumea. Ce ne-a lipsit la turneul final?
– Nu eram obișnuiți cu un ritm așa de important precum Campionatul European a cerut. În 10 zile trebuia să jucăm 3 meciuri, iar noi nu eram obișnuiți cu așa ceva. Au fost și multe schimbări care au intervenit, schimbări deosebit de importante. A fost absența lui Ilie Balaci, care era o piesă foarte importantă. A avut accidentarea la ligamentele încrucișate și nu și-a revenit deloc. Mai aud din când în când că Lucescu nu l-a luat. Spunea cineva că ar fi putut ajuta măcar 20 de minute. Ori poți, ori nu poți. Un jucător accidentat la ligamentele încrucișate… Cine n-ar fi vrut să fie Ilie acolo? Nimeni nu l-a lucrat pe Ilie! Ar fi meritat să fie prezent, dar nu a putut. Nu era soluție. Apoi, nici Geolgău.

Boloni și Rednic la EURO 1984

– Adică omul care marcase golul decisiv de la Bratislava.
– În turneul de pregătire, a făcut ruptură musculară. O ruptură musculară nu o refaci ușor. A trebuit să rămână acasă. Nu a fost el un titular indiscutabil, dar era un jucător care totuși pe faza ofensivă putea să pună multe probleme. Din păcate, și el s-a accidentat. Pe urmă, așa, cred că a fost ceva și cu Țicleanu. Cred că a avut probleme. Apoi a fost o decizie cu care nu prea am fost de acord. Dinamo a câștigat campionatul și a ajuns din nou în frunte și cred că s-a exagerat în ceea ce privește jucătorii de la Dinamo. Erau bineveniți dacă aduceau ceva în plus, dar niciunul nu a făcut-o. Și, spun cu precauție, erau jucători ca Belodedici sau Iovan despre care începea să se vorbească. Fusese convocat un jucător de la Oradea, care apoi a ajuns la Dinamo.

– Ion Zare.
– Nu poți să compari. S-a exagerat atunci cu jucătorii de la Dinamo. Poate Belodedici, Balint, Lăcătuș sau Iovan ar fi adus prospețime. Asta ne-a lipsit foarte mult la acel turneu final.

– Ați marcat golul de debut, la 1-1 cu Spania. Am început bine, dar apoi s-a rupt filmul cu RFG și Portugalia.
– Nu s-a rupt filmul, că asta ar fi însemnat să luăm 4 goluri. Îmi apăr generația. Am terminat pe locul 7. Dar nu puteam mai mult cu acea echipă. Marcel Coraș a sosit cu niște calități foarte bune. Pe Hagi nu-l pun ca debutant. Dar Coraș a jucat foarte bine.

– Acel 1-1 cu Spania bănuiesc că v-a rămas aproape de suflet.
– Da, Spania era o forță. A ajuns în finală. Am luat gol din penalty și am egalat cu un gol care a fost printre cele mai frumoase.

– Mergem mai departe, în campania ratată pentru Mondialul din 1986. A fost un 0-1 cu Irlanda de Nord, cel mai trist meci din mandatul lui Mircea Lucescu. E și cel mai trist pentru dumneavoastră la națională?
– E un moment pe care cu greu îl uit. În campania asta, când grupa era mai puțin valoroasă, am făcut multe greșeli. Nu am câștigat în Finlanda, am făcut egal. Pe Anglia trebuia s-o batem în Anglia, când Gică a făcut un meci senzațional. Am luat gol după o greșeală. Pe urmă, cu adversarul direct, Irlanda de Nord, am pierdut 6 puncte. Pentru un rezultat bun ai nevoie să nu faci greșeli și să ai reușite deosebite. Nu ne-a ieșit nimic în acea campanie. A fost încă o schimbare de generație. Și poate grupul putea fi altfel format. Și putem vorbi și de un meci interesant între Anglia și Irlanda de Nord, pe final. Dar trebuie mai întâi să nu faci greșeli.

VIDEO. „Nu Valentin Ceaușescu l-a dat afară pe Mircea Lucescu de la națională”

– Ratăm calificarea și Lucescu dispare brusc de pe banca naționalei, după 4-0 cu Austria. Și a invocat o strategie pusă la cale ca Emeric Ienei să devină selecționer, chiar și cu sprijinul din culise al lui Valentin Ceaușescu.
– Cine vorbește despre culisele lui Valentin?

– Acesta e scenariul pe care Mircea Lucescu l-a invocat timp de mulți ani în spațiul public, că acea îndepărtare a avut în spate un scenariu susținut de Valentin Ceaușescu. Cum ați resimțit îndepărtarea lui Lucescu după acel 4-0, în debutul unei campanii de calificare?
– S-a ratat calificarea la Mondial și venea Euro. Apoi a fost reușita Stelei, care devenise cea mai bună echipă din fotbalul românesc. Domina campionatul și a câștigat Cupa Campionilor și trebuiau să apară mai mulți jucători la națională. Lipseau Iovan, Belodedici, Tudorel Stoica, Lăcătuș, Balint, Pițurcă. Gabor era simpatic, dar Pițurcă să nu aibă niciun cuvânt de spus… Am apărut noi, mergeam la națională și a început să se accepte că jucătorii de la Steaua trebuie să fie în număr mai mare. Saltul nostru a mers paralel cu explozia de la Dinamo. Iar conducătorii lui Dinamo văd schimbarea doar prin Lucescu. Și atunci, după informațiile mele, Lucescu trebuie să aleagă între Dinamo și națională. Lucescu a rămas dinamovist și cred că asta a făcut alegerea. Poate la presiunea conducătorilor militari… Dar nu a fost Valentin. El nu era omul care să intervină. Nu a făcut presiune sub nicio formă.

– Vi se pare că o națională cu Lucescu selecționer și un grup de jucători de la Steaua era incompatibilă?
– Se putea vorbi despre asta. Deschidea posibilitatea anumitor discuții.

– Suspiciuni?
– Suspiciuni și scuze. Cred că s-a făcut bine că s-a ales linia lui Ienei. Trebuia să se întâmple ceva. Au fost o combinație între rezultate așa și așa în campania de calificări, ascensiunea Stelei și problema de la Dinamo. Astea l-au scos pe Lucescu de la echipa națională. Dacă își dorea foarte-foarte mult să mai lucreze la națională, ar fi putut. Dar începuse să fie foarte atacat, însă nu a fost sub nicio formă implicarea lui Valentin.

– S-a pus vreodată problema ca Lucescu să ajungă antrenor la Steaua?
– Eu nu știu. Am vorbit o dată cu Valentin despre asta. Dar felul în care noi, Steaua, judecam fotbalul putea fi asigurat doar de un antrenor care avea încredere să dea libertate jucătorilor săi. Acesta a fost Ienei. Uitați cum a fost cu Halagian. Era sever, dar nu a rezistat.

– Ieșim din ecuația naționalei și mergem la rivalitatea dintre Steaua și Dinamo. El spune că mereu lupta împotriva influențelor lui Valentin Ceaușescu, se întoarce mereu la același nume. Spune că lucra împotriva unui sistem girat de Valentin Ceaușescu. Vi se pare o exagerare?
– Da, da.

– Comentați?
– Eu spun că Securitatea m-a scos de câteva ori din fotbalul românesc. Securitatea era Dinamo. Dinamo avea Victoria București și Flacăra Moreni. Și mi se vorbește de ASA Târgu Mureș. Uitați-vă la statistici. În 10 ani, Steaua a câștigat două meciuri acolo. Când eram la Târgu Mureș uram Steaua. Nu-i plăceam. Mie de Dinamo îmi plăcea, acolo aveam prieteni. Pe urmă s-au schimbat lucrurile. Mi se vorbește de sisteme…

– Acum, Lucescu e din nou la echipa națională.
– Pot doar să spun că, după părerea mea, Federația a făcut cea mai bună alegere. Niciun alt nume nu ar fi putut să facă ce a făcut și ce face Mircea. Jos pălăria! Îi urez sănătate multă! Și mult succes!

Eu nu am văzut antrenor care ar fi putut face mai mult. A plecat de la lucruri simple la deosebit de grele, iar soluțiile au fost inteligența și curajul. Curaj să muncească și inteligența de a convinge oamenii să accepte ideile lui. Jos pălăria! Mai mult decât Mircea, nu a dat nimeni. Lucescu a revoluționat, a adus sânge nou în stilul de antrenament și construcția echipelor. Nimeni nu era capabil să facă ce a făcut el

– Ladislau Boloni

VIDEO. Il Luce. Maestrul » Urmărește AICI un documentar-eveniment