Adrian Mititelu, după excluderea celor de la FCU Craiova: „Sunt un martir al acestei situații”

Articol de Maria Olteanu – Publicat vineri, 12 septembrie 2025, 18:40 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2025 19:50
Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, a oferit vineri după-amiaza o declarație de circa jumătate de oră în care a vorbit despre situația actuală de la echipă, în contextul în care formația din Bănie a fost exclusă din toate competițiile FRF, iar meciul care ar fi trebuit să aibă loc în etapa a 3-a din Liga 3, în deplasare, cu Filiași, a fost anulat. Acesta a vorbit despre sprijinul financiar al altor echipe din fotbalul românesc, explicând că, deși văzut vinovat pentru întreaga situație în care se află echipa, nu este nici pe departe responsabil, ci, din contră, o victimă.
Declarația finanțatorului oltenilor a venit la scurt timp după ce pe pagina oficială de Facebook a echipei a apărut anunțul potrivit căruia echipa își va continua activitatea, în ciuda deciziei Federației Române de Fotbal.
Mititelu a recunoscut că nu s-ar fi așteptat să se ajungă într-o astfel de situație și a vrut să transmită scuze suporterilor echipei, cărora a încercat să le explice situația.
Adrian Mititelu, prima apariție după ce echipa a fost exclusă de FRF din competiții
„Din păcate am ajuns iar într-un punct în care, sincer să fiu, nu l-am anticipat, nu l-am prevăzut, chiar dacă știam ferocitatea celor de la Federație și jocurile de culise care se fac în legătură cu Universitatea Craiova. Nu mă așteptam să fie atât de nebuni și să dea o astfel de decizie. Pentru că nu stă în picioare, este în afara legii și așa zisele regulamente care le invocă nu au nicio relevanță în cazul lor. V-am mai spus-o și vă spun.
Acești indivizi ocupă ilegal federația și datorită legăturilor și conexiunilor din lumea politică, în sensul oamenilor cu putere în stat, li s-a îngăduit și li s-a permis să ocupe aceste fotolii în mod ilegal. Dar asta nu înseamnă că lucrurile vor merge la infinit așa.
Deci eu cred că ceea ce au făcut acum este la fel de grav ca în 2011. Atunci știm cu toții cum au scăpat. Au scăpat datorită influenților din justiție, datorită justiției corupte din România.
Dar asta nu înseamnă că au scăpat. Asta nu înseamnă că nu vor răspunde pentru ceea ce au făcut. Perseveranța mea și determinarea mea s-a pus în calea planurilor lor de a scăpa de tot ceea ce au făcut.
În primul rând vreau să-mi cer scuze sau să le transmit regretele mele suporterilor care au rămas alături de echipa asta. Știu că suferă foarte mult. Am văzut că mă blesteamă, mă înjură, mă fac în toate felurile. Îi înțeleg. Ei cred că eu sunt vinovatul. Ei nu înțeleg de fapt că eu nu sunt deloc vinovatul.
Eu sunt un martir al acestei situații. Și m-am chinuit și mă chinui în continuare să îmi păstrez coloana, să rămân același om și să merg pe drumul dreptății și pe drumul binelui. Nu pot să fac minuni.
Oricum am făcut oarecare minune. Că am reușit să readuc echipa în prim plan și să fie o echipă foarte puternică. Dar toate astea s-au făcut cu sacrificii financiare imense”
Mititelu a luat la rând echipele din fotbalul românesc pentru a explica ajutorul financiar
„Dacă ceilalți beneficiază de fel, și când spun ceilalți mă refer la toți, nu neapărat la ceilalți, de la CSU, majoritatea lor beneficiază de conjuncturi financiare favorabile. Și dacă vreți le enumerăm. Hai să vedem. FCSB, Steaua București, este o echipă care a beneficiat de aportul financiar a unei persoane private care au avut șansa și oportunitatea să facă rost de bani din niște tranzacții imobiliare, care culmea au început tot cu armata. Deci practic au avut șansa să beneficieze de niște facilități financiare.
Niciodată domnul Becali nu a fost blocat în afaceri. Niciodată domnului Becali nu i s-au pus bețe în roate. Totdeauna lui a mers numai bine. Ba a încasat și 60-70 de milioane la ANRP.
Când îți merge bine în afaceri, te poți lupta cu toți. Hai să vedem alt caz. CFR Cluj. CFR Cluj, toată lumea știe cum a fost sprijinit domnul Paszkany din Cluj și ce afaceri imobiliare a făcut. Ce tunuri a dat. Deci a avut o susținere financiară din partea Partidului de Guvernământ, PDL, sau cum îi spuneam atunci, vă amintiți cum spunea domnul Traian Băsescu? Cetățeanul de la Cluj, care avea domnul Paszkany de încasat o factură de la SNCFR și nu îi dădeau ăia banii.
Și domnul Traian Băsescu a ieșit și a spus „Domne, cetățeanul de la Cluj, nu i se dă banii”. Și strigam și eu de aici, de la Craiova, și spuneam „Domnule Traian Băsescu, cetățeanul la Craiova, nu vă pasă de el”. Mă rog.
Și vă mai dau alt exemplu. U Cluj primește 2-3 milioane anual de la primăria Cluj. Dinamo București a fost singurul club care a avut, într-un moment de cruce, șansa să beneficieze de sprijinul suporterilor
A fost ceva nemaiîntâlnit și pare că un caz unic în care suporterii pot salva un club. Timișoara, cât a fost Marian Iancu și a avut bani, a devenit un club foarte puternic.
Vaslui, cât a fost forță în agricultură și i-au mers afacerile, a băgat milioane și a fost o putere. Rapidul, cât a fost George Copos în putere, cum a avut probleme financiare și problemele penale, cum s-a dus, a dispărut Rapidul. Deci toate accensiunile, urcușul și coborârea unui club sunt în raport cu capacitatea financiară și sprijinul financiar care i se dă.
Cazul CSU Craiova, o echipă plantată în liga a doua direct în locul nostru, ne-a dat afară pe noi de pe stadion. Domnul Rotaru a fost ajutat de statul român cu zeci de milioane de euro, a început pe plus. I-a fost ușor să bage 10-15 milioane în echipă, exact cum ai cheltui tu acum când iei salariul, bagi o mie de lei la nu știu ce joc”, a mai spus Adrian Mititelu, într-un clip video făcut pe pagina de Facebook a clubului.