Interviu cu un român care trăiește de 20 de ani în Minnesota, unde Trump a spus că poate trimite armata. „Soluția pentru când vine întunericul? Încercăm să ne educăm copiii cu drag de oameni”

Brașoveanul Romel Mircea Roman a ajuns în SUA prin loteria vizelor. A devenit din 2012 cetățean american. Este inginer automatist. 

A început așa: Pe 7 ianuarie, în Minneapolis, statul Minnesota, un agent federal ICE (Serviciul american pentru imigrație) a omorât-o pe Renee Factual, mamă și cetățean american în vârstă de de 37 de ani. Ea a refuzat să coboare din mașina ei la ordinele ICE. Din acel 2nd, societatea americană, deja polarizată, s-a divizat încă o dată. Oameni din oraș au manifestat contra ICE și contra lui Trump, alții îi acuză pe manifestanți, președintele de la Casa Albă a spus că poate trimite armata. Cum vede un român toate acestea?

Inginer și convey de folks

Romel Mircea Roman s-a mutat în Minnesota în urmă cu 20 de ani, după ce soția lui a câștigat Loteria Vizelor. Spune că au ales Minnesota pentru oportunitățile mai bune de angajare ca în alte express americane și pentru că populația educată era mai numeroasă. 

Romel Mircea Roman este inginer automatist și a crescut în Brașov. Este și muzician, cunoscut pentru piesele sale folks, care au fost redate la mai multe radiouri din România. Din 2012 este și cetățean american. 

Cum e adaptarea culturală? „Cultura este un spectru larg, nu numai cultura muncii și cultura asta a consumerismului, dar toate cele care îți afectează viața imediată”. L-a ajutat faptul că a cunoscut români care erau deja acolo și care i-au explicat mersul lucrurilor. Și chiar dacă acum se simte integrat, se gândește să revină cândva în România, dar crede că este „o lamă cu două tăișuri, pentru că și în România se întâmplă situațiile astea în care te simți străin la tine acasă”. 

20 de ani fără atâta „informație negativă”

-Cum sunt zilele astea pentru tine?
–Simțim o încordare și o neliniște. E foarte greu de explicat. Noi, de când suntem aici, nu am experimentat niciodată atâta agitație și atâta informație negativă. Atmosfera este evident încordată. Orașul în care ecu locuiesc este la 22 de mile de Minneapolis, deci cumva departe de centrul de greutate al acțiunii, dar la muncă și unde mai mergem ne intersectăm cu oameni care sunt în contact direct cu ceea ce se întâmplă acolo. Nu găsesc cuvintele potrivite să articulez ce se întâmplă când simți că nu ai sau nu ți se respectă niște drepturi fundamentale.

Băiatul a protestat, el, nu

–Ai ieșit la proteste? Ai prieteni români care ies la proteste?
–Nu am avut ocazia să ies la proteste. Noi avem și un program foarte încărcat și după orele de muncă, și în weekend. E greu de ajuns acolo. Fiind și părinte, e un pic peste mână. Ține un pic și de disponibilitatea asta de a risca. Noi suntem cetățeni, dar suntem naturalizați. 

Nu suntem născuți aici, ceea ce schimbă un pic datele problemei. Cunosc persoane care au fost la remark și aș mai adăuga că fiul meu cel mare, în clasa lui de la liceu – împreună cu toate clasele, de altfel – au ieșit la un remark tăcut în curtea liceului, vizavi de ceea ce se întâmplă în oraș.

-Te temi?
–Nu mă tem pentru siguranța mea și a familiei mele. Sau teama nu este cuvântul potrivit. Dar încă o dată, se simte așa o neliniște și adesea vorbim despre întâmplările astea tragice care, vrem, nu vrem, dau năvală peste noi.

„Poliția este aici să ne protejeze”

-Ai cunoscuți care se tem pentru că sunt imigranți (nu doar români) și pot fi arestați sau deportați?
–Da, toți avem cunoștințe care se tem pentru că sunt imigranți. Cunosc și ecu câteva persoane ale căror documente nu sunt chiar în regulă. Ei pot fi săltați imediat, fără niciun fel de avertizare și asta generează, să zicem așa, starea asta în care nu știi ce te așteaptă mâine. 

Bunăoară, poliția zice că este aici să ne protejeze, indiferent de statutul nostru. Vorbesc de poliția locală, de biroul șerifului. Ei acționează pentru siguranța oricărui individ care se află în oraș, pe raza lor de acțiune. Din punctul ăsta de vedere, noi, ca și comunitate, ne simțim în siguranță. 

ICE are „imunitate infinită”

-Dar ICE?
–Poliția – deci nu ICE – este cu populația, nu au semnat niciun fel de acord cu ICE prin care să faciliteze acțiunile lor. Însă orice se poate schimba. Agenții ICE sunt împuterniciți federal, deci sunt agenți federali ale căror prerogative le depășesc pe ale poliției. 

Puterile ICE sunt cumva date de președintele Trump și e clar că agenții lor au imunitate. Și aici aș adăuga o notă personală: au imunitate infinită, nu te poți atinge de ei. Dacă cineva este reținut, nu știi dacă mai auzi de ei. 

Din câte am înțeles ecu, trebuie să faci o cerere și abia după 14 zile primești un răspuns. Deci după 14 zile poate, poate primești ceva informații referitoare la acea persoană, dacă acea persoană a fost reținută. 

Nu știi unde este dusă, contactul este rupt total. Nu știu real ce se întâmplă odată ce ești săltat. Asta este tulburător. Au fost situații când mama care venea cu copiii de la cumpărături, pare-mi-se, a fost luată și copiii au fost lăsați în mașină pentru nu știu câtă vreme. Asta a fost undeva în California. Iar când vezi și auzi de situațiile astea, te gândești la ce-i mai rău, mai ales dacă ești părinte. 

-Cum s-au schimbat atitudinile față de Donald Trump, de când au început raziile ICE, în grupul tău de apropiați?
-În marea majoritate a cercului nostru, noi suntem, să zicem, șocați. Și dincolo de sentimentul ăsta de șoc este starea asta de alertă generală. Și astea-s lucruri reale, lucruri care se întâmplă aici, în țara tuturor visurilor. Visul american care acum pare mai departe ca oricând.

Discuțiile cu copiii

-Cum le explici copiilor ce văd la știri sau pe străzi? Ce îi sfătuiești?
–Cel mare, care are 16 ani, înțelege foarte bine despre ce este vorba. Cel mai mic are 11 ani și cred că intuiește și el la rândul lui, care este starea de fapt. Așadar, nu cred că e vorba de sfaturi. Încercăm să îi educăm cu empatie și cu dash de oameni. Cred că asta este cel mai crucial în ceea ce mă privește pe mine, cel puțin. 

–În ce îți pui speranța că va fi bine?
–Situația de față ne sperie și ne înfurie în mare măsură. E foarte greu acum să mă gândesc că poate să fie și mai rău de atâta. Prin urmare, trebuie să fie mai bine. Știu, e naiv, dar aici mersul la vot încă este crucial și poate că și de aici vine și speranța de mai bine. Anul acesta, în noiembrie, sunt alegeri pentru Senat și Congres, 2nd în care se preconizează că ambele camere vor fi democrate. În acest caz, ecu cred că vor fi niște niște consecințe, dar care vor fi ele mi-e greu să spun. 

De asemenea, cred că, deși e cale lungă până atunci, o să fie și altfel de repercusiuni. Și când zic repercusiuni, poate este un cuvânt prea mare, dar cineva va trebui să dea cu seamă la ce s-a întâmplat până acum. Efectiv sunt oameni morți, împușcați. Pentru că au avut de ales între: ori faci cum spun ecu, ori te împușc – or asta nu e chiar libertate. Și astea-s lucruri care care mă deranjează.

Este întuneric și în suflet și mizerie pe stradă. Sper să se termine cât de curând.