Concert Jonas Kaufmann – Paula Iancic la Sala Palatului

Mare vedetă mondială, tenorul german Kaufmann a poposit pe plaiuri dâmbovițene,
la Sala Palatului, după ce acum câteva sezoane anulase un recital la Ateneul
Român într-una din edițiile Festivalului Enescu. Mai bine venea la Ateneu, unde
nu se cântă la microfoane, decât în imensul auditorium destinat inițial ședințelor,
care și de această dată a făcut figuri din motive de sonorizare. Deși s-au
observat destule locuri libere, succesul a fost mare, cinci bis-uri fiind oferite de cei doi artiști.

Totul a început normal, cu un bun reglaj acustic
sesizabil din loja de pe stânga unde aveam locul și Jonas Kaufmann a început
concertul cu aria „Celeste Aida” din opera verdiană, o pagină rar cântată singular,
în afara unui spectacol scenic.

A fost ca o minune plină de lirism seducător, o
confesiune poetică de iubire în care tenorul și-a modelat timbrul nobil și
velurat în nuanțe de extremă subtilitate grație stăpânirii unor tehnici
admirabile de mezzevoci și pianissimi prezente la tot pasul.
Celebrul final, Si bemol acut „vicino al sol” notat de Verdi cu pianissimo morendo, refuzat de
covârșitoarea majoritate a interpreților (singur Franco Corelli l-a abordat cu
un măiestrit filaj, alții – foarte puțini – refugiindu-se în falsetti, restul tratându-l cu forță
brută), a primit din partea lui Kaufmann o versiune nemaiauzită cu messa di voce de inspirație belcantistă,
atac pianissimo, crescendo, decrescendo, revenire filată până la un
nou pianissimo încheietor, un vis pe același arc de respirație. Construcția acestei
Romanza di Radamès „Celeste Aida” de către Jonas Kaufmann a frizat sublimul
estetic. Probabil că Verdi ar fi fost fericit.

Maniera de sculptare expresivă a frazelor lungi a
continuat în toată seara, Kaufmann punând pe prim plan poezia vocii. Cine ar fi
crezut că rostirea de început a ariei „Cielo e mar” (Ponchielli,  „Gioconda”) ar fi avut contrast între forță
și reverie, urmată de pasiune reținută și din nou o mezzavoce imponderabilă („o sogni, o sogni d’or!”)? Creator de
atmosferă idilică, tenorul a crescut în simțirea pătimașă („vieni o donna, qui
t’attendo”) pentru ca în finalul cu Sol înalt „Ah! vien!” să arate că este un
desăvârșit pictor de sunet (atac în mezzoforte
și crescendo până la eliberarea de
energii).

Pentru „E lucevan le stelle” (Puccini, „Tosca”), amintiri
dureroase i-au străfulgerat descrierea prin aceleași mezzevoci în „O dolci baci”, iar zicerea „… disciogliea dai veli!”
a beneficiat de un super-filaj de sunet. Probabil că fraza „e muoio disperato!”
rostită con anima, cum menționează
compozitorul lângă portativ, a umezit ochii spectatorilor.

Mă gândesc că detractorii i-ar putea reproșa un cânt
economic dar ceea ce face Jonas Kaufmann este pură artă.

Și a venit partea a doua, pentru care cei de la pupitrele
electronice au operat modificări nefirești, amplificând sunetul și
accentuându-i tenorului culorile baritonale de glas, cel puțin în registrul
grav și oarecum mediu.

Aria „Ô souverain, ô juge, ô père” (Massenet, „Cidul”) a
fost o rugă fierbinte, expresiv-contrastant redată, cu acute (Si bemol) bine
atacate și final glorios. Pentru Improvviso
di Chénier (aria „Un dì all’azzurro spazio” din „Andrea Chénier” de
Giordano), a adus declamații pline de sensuri, dezvoltări impetuoase, sublinieri
ample de fraze („Ecco la bellezza della vita”) și un final viguros.

„Addio alla madre”, aria lui Turiddu din „Cavalleria
rusticana” de Mascagni a avut trăire accentuată de durere, cu tente piangendo și o încheiere spectaculoasă,
de forță, pagină care practic a încheiat programul oficial al serii, numai că
până atunci tenorul cântase și două duete cu partenera de concert.

Paula Iancic

Paula Iancic, una dintre cele mai bune soprane de
generație tânără din România, a avut șansa să fie invitată la concertul lui
Jonas Kaufmann, eveniment care îi poate aduce importante perspective de
carieră. Recomandarea a venit, după cum Paula declara într-un interviu acordat
Radio România Cultural, din partea basului clujean Alexander Köpeczi, și el o
valoare a liricii internaționale.

În aria „Sì. Mi chiamano Mimì” din „Boema” pucciniană,
Paula Iancic și-a expus timbrul proaspăt, liric, conturând o eroină emotivă,
delicată, plină de simplitate, căreia o simțire profundă, însuflețitoare i-a
cuprins expozeul odată cu fraza „… ma quando vien lo sgelo”. Linia vocală
este frumoasă, nuanțele sunt la locurile lor, expresive. Imediat a urmat duetul
final al primului act, „O soave fanciulla”, cu note strălucitoare din partea sopranei
și cu Do-uri acute la unison în diminuendo
din partea amândurora.

„Ave Maria” din actul al IV-lea al operei „Otello” de
Verdi a înfățișat culori sombrate din partea Paulei Iancic, rafinament în
frazare, sensibilitate în ruga smerită și dulci pianissimi aerate, nuanțe care s-au remarcat și în duetul cu Otello
din primul act al operei omonime, o înlănțuire încântătoare a schimbului de replici
dintre cei doi îndrăgostiți, comunicate cu farmec în noaptea înstelată verdiană.

Ordinea bis-urilor
a fost aria Prințului Sou-Chong „Dein ist mein ganzes Herz” din opereta „Țara
surâsului” de Lehár (Jonas Kaufmann în plin elan romantic), duetul „Lippen schweigen”
din opereta „Văduva veselă” a aceluiași compozitor (cei doi artiști în cuceritor
spirit vienez), melodia „Ombra di nube” de Licinio Refice (Jonas Kaufmann, puternic
interiorizat), aria Laurettei „O mio babbino caro” din „Gianni Schicchi” de Puccini
(Paula Iancic cu frumos dozaj expresiv și cu un „pietà” înalt, admirabil filat).

Finis coronat opus, aria lui Calaf „Nessun dorma” din „Turandot” de Puccini
în plină forță, cu faimosul „Vincerò! Vincerò!”, Si natural acut spectaculos, atacat
în manieră proprie.

A
acompaniat Orchestra Simfonică „Valahia” condusă de germanul Jochen Rieder,
care a mai avut în program și pagini instrumentale din operele „Aida”
(Preludiul), „Gioconda” („Dansul orelor”), „Manon Lescaut” de Puccini
(Intermezzo), „Samson și Dalila” de Saint-Saëns (Bacanala), „La Vierge” de
Massenet (Preludiul „Le dernier sommeil”) și „Cavalleria rusticana”
(Intermezzo).