CFR îngrozește: dezvăluirea lui Laurențiu Rus despre ce se întâmplă cu echipa

Share:
CFR îngrozește: dezvăluirea lui Laurențiu Rus despre ce se întâmplă cu echipa

Se îngroașă gluma pentru CFR Cluj. Rău de tot! Fosta campioană a devenit „porumbelul păcii“, incapabilă de a câștiga un meci. Ce s-a întâmplat, vineri, în confruntarea cu Dinamo, a reconfirmat că ardelenii sunt la pământ.

Problema e că pe post de salvator a fost chemat Daniel Pancu. Sport.ro a explicat aici de ce această numire reprezintă o decizie extrem de periculoasă a patronului Neluțu Varga. Iar la ce a spus interimarul Laurențiu Rus, după Dinamo – CFR (2-1), e clar că orice antrenor, nu doar Pancu, ar avea o misiune infernală, la CFR, în momentul de față.

Venit la interviul din zona mixtă, Rus a spus, răspicat, că jucătorii și-au pierdut total încrederea, iar blocajul mental e principala cauză a crizei.

Dezamăgirea e foarte mare. Am avut ocaziile mai clare. Iarăși n-am reușit să facem 2-0. Am cedat din cauza greșelilor. Jucătorilor n-am ce să le reproșez din punct de vedere al atitudinii. Frustrare, dezamăgire, e foarte greu… E și un blocaj mental. Creierul dictează tot ce facem în teren. Pe parcursul meciului, am crezut că am scăpat de această stare mentală dar, din păcate, va fi și mai greu după acest rezultat. Suntem pe un trend descendent. Încercăm să găsim soluții și toți din jurul echipei încearcă să vină cu un sfat. Încercăm să scoatem corabia din furtună. Acum, vine Pancu cu o energie nouă și trebuie să-l ajutăm și noi, ca să ieșim din această situație. Eu sper ca Pancu să găsească niște luptători în vestiar“, a declarat antrenorul interimar al CFR-ului.

Share:

Leave a reply