Motivul ireal pentru care FCSB poate pierde trei jucători pentru meciul cu Aberdeen: ”Nu avem ce face”

Share:
Motivul ireal pentru care FCSB poate pierde trei jucători pentru meciul cu Aberdeen: ”Nu avem ce face”

FCSB se pregătește pentru cea mai importantă ”dublă” a sezonului. Dacă trece de Aberdeen, câștigătoarea Cupei Scoției, se va califica pe tabloul principal din UEFA Europa League, performanță care îi va garanta, din start, șapte milioane de euro.

După eliminarea din Champions League, Gigi Becali a pus accentul pe calificarea în a doua competiție organizată de UEFA, fiind interesat de sumele pe care le poate încasa echipa sa.

FCSB, fără trei jucători în meciul tur cu Aberdeen?

Înainte de meciul tur cu Aberdeen, fanii FCSB-ului primesc o veste neașteptată. Risto Radunovic (33 de ani), Baba Alhassan (25 de ani) și Siyabonga Ngezana (28 de ani) pot fi indisponibili. Cei trei sunt extracomunitari și sunt șanse să nu primească la timp viza pentru deplasarea în scoția.

Mihai Stoica, oficialul campioanei României, a anunțat că clubul a făcut deja primele demersuri în acest sens.

„Noi nici acum nu avem viză pentru extracomunitari. Nu puteam aplica pentru viză, nu știam dacă nu jucam în Scoția. Ngezana, Radunovic și Baba Alhassan… Dar mai e o zi, putem rezolva până mâine.

Nu puteam face cerere dinainte, nu exista motiv. La noi nu e problemă, ne plătim fiecare viza, câte 16 pounds.

Există un pericol ca cei trei să facă ce a făcut Tom Hanks în filmul The Terminal. Sper să nu se întâmple asta. Am găsit oameni de la ambasada României la Londra și consulatul la Edinburgh dornici să ne ajute. Problema e că nu depinde de ei, ci de cei care dau aici. Noi nu avem ce face! Am plătit taxele de urgență, ne-am făcut treaba”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.

Cine este Aberdeen, adversara lui FCSB din play-off-ul Europa League

Aberdeen a încheiat pe locul 5 în ultima ediție din campionatul Scoției, sub granzii Celtic și Rangers, dar și sub Hibernian sau Dundee United. Echipa antrenată de suedezul Jimmy Thelin s-a calificat direct în play-off-ul Europa League datorită câștigării Cupei Scoției în urma unei finale cu Celtic (1-1, 4-3 după lovituri de departajare).

Cupa Scoției cucerită în luna mai a fost primul trofeu al lui Aberdeen după o pauză de 11 ani. Clubul scoțian, fondat în 1903, a avut perioada de glorie în anii ’80, sub comanda lui Sir Alex Ferguson, când a cucerit Cupa Cupelor, Supercupa Europei și trei titluri.

Share:

Leave a reply