Ce l-a nemulțumit pe Dobre după remiza de la Galați: „Trebuie să punem la punct asta”

Share:
Ce l-a nemulțumit pe Dobre după remiza de la Galați: „Trebuie să punem la punct asta”

Articol de Romeo Ene – Publicat luni, 11 august 2025 23:54 / Actualizat luni, 11 august 2025 23:54

Oțelul Galați – Rapid 1-1. Alexandru Dobre (26 de ani), marcatorul giuleștenilor, a oferit prima reacție în urma acestui rezultat de egalitate. Acesta e mulțumit cu acest punct și a vorbit despre aspectul la care trebuie să lucreze echipa lui.

În viziunea lui, Rapid trebuie să joace la fel de bine de la începutul partidei până la sfârșit. La Galați, Rapid a făcut o primă repriză sub așteptări, Oțelul fiind la conducerea jocului.

Giuleștenii și-au revenit în repriza a doua, iar Dobre a egalat în minutul 60, după o acțiune individuală de toată frumusețea.

Alex Dobre, concluzii după Oțelul – Rapid 1-1: „Suntem mulțumiți cu acest punct”

„Sunt mulțumit că am reușit să luăm un punct. Pentru mine este un lucru pozitiv și sunt fericit pentru ce am reușit în această seară. Ne doream cele trei puncte, dar mergem acasă, ne concentrăm pentru următoarea partidă și suntem mulțumiți.

Nu ne-a ieșit ceea ce ne-am propus în prima repriză. Trebuia să și suferim, dar ne bucurăm că ne-am revenit, am reușit să marcăm și plecăm cu un punct.

Așa am simțit, să o fac pe cont propriu (n.r. – la faza golului), și mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa cu un gol. Asta este cel mai important.

Rămânem pozitivi în continuare. Este un maraton, sunt multe meciuri de jucat. Încercăm să scoatem maximum din fiecare meci, să jucăm cu curaj, cu identitate. Avem de lucru, în prima repriză nu ne-a ieșit. Avem de muncit, multe lucruri de pus la punct și, împreună, ca o familie, să le facem.

Acesta este obiectivul nostru: ne dorim să jucăm nu doar o singură repriză, ci un meci întreg, cu acțiuni, centrări, șuturi, oportunități. Avem acest lucru de pus la punct. Gândim pozitiv și sperăm ca lucruri frumoase să se întâmple în continuare.

Este o onoare să port banderola, dar cel mai important este că băieții au încredere în mine. Eu am încredere în ei, suntem uniți și sper din suflet să facem lucruri frumoase”, a declarat Dobre, la Prima Sport.

În a doua repriză am jucat mai mult fotbal și am și marcat. Mister ne-a spus să ne facem jocul ca în primele patru etape. Asta am încercat și cred că s-a văzut.

Nu știu, nu am văzut faza penalty-ului, aștept să ajung în vestiar să mă uit. Puteam să-i batem, nu știu dacă suntem atât de mulțumiți. Nu am pierdut niciun meci, sper să continuăm tot așa, să muncim în fiecare zi. E prea devreme să vorbim despre titlu.

Andrei Borza, fundașul stânga de la Rapid

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Oțelul Galați – Rapid

Oțelul Galați - Rapid, etapa #5 din Superligă // 11.08.2025

Clasamentul la zi din Superliga

Share:

Leave a reply