Laszlo Balint, după Oțelul

Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat marti, 12 august 2025, 00:15 / Actualizat marti, 12 august 2025 07:02
Laszlo Balint (46 de ani), antrenorul celor de la Oțelul Galați, a tras concluziile, după ce echipa lui a remizat cu Rapid, scor 1-1, în runda 5 din Superliga.
Laszlo Balint s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa lui, însă le-a reproșat fotbaliștilor lejeritatea cu care Dobre a marcat în poarta moldovenilor.
Consideră că echipa lui nu are variante foarte bune pe banca de rezerve și a cerut conducerii să mai facă două sau trei transferuri.
Laszlo Balint, după Oțelul – Rapid: „Am controlat chiar autoritar”
„Sentimente amestecate. În prima parte am controlat de multe ori chiar autoritar. Am reușit să marcăm. Am avut o discuție cu băieții, le-am spus că îmi doresc foarte mult să câștigăm și repriza a doua.
S-a văzut plusul venit de pe bancă, noi am fost limitați. Am pierdut din agresivitate la mijloc, ne-au împins blocul defensiv spre poarta noastră și au apărut ocaziile.
A fost un sentiment, parcă plutea golul în aer. Asta este o realitate, știm cu toții din club, de aceea este important să scoatem maxim. Sunt convins că o să mai găsim 2-3 jucători. E clar că avem nevoie de întăriri. Știe toată lumea din club acest aspect, se lucrează.
Puteam să pierdem, dar la fel de bine și să câștigăm. Am avut acele ieșiri pe contraatac. Am avut jucători sub nivelul optim pe final.
Acele contraatacuri puteau fi speculate mai bine. Dacă am fi marcat, sunt sigur că am fi securizat victoria. Felicit echipa pentru efort, pentru disciplina tactică. Este un proces, trebuie să ne îmbunătățim din multe puncte de vedere. Mulțumesc și publicului. Un punct muncit, în fața unei echipe foarte bune din campionat.
A fost această presiune, schimbarea făcută de Costel Gâlcă, cu Dobre în stânga, iar Hazrollaj în dreapta. Este o frustrare că am luat gol dintr-o ocazie care putea fi oprită. Putea fi oprit până să intre în careu. Este de apreciat caracterul jucătorilor, au tras de ei”, a spus Laszlo Balint, la Prima Sport.
Am jucat mai bine în prima, în a doua au revenit, ne-au dat gol. Au fost ocazii la ambele porți. Puteam și eu să marchez, îmi pare rău că nu am reușit. Cred că este echitabil. Să zic că ne-am relaxat în a doua repriză. Am crezut că e de ajuns 1-0, dar nu a fost așa.
Au ieșit mai motivați de la vestiare, nu am o explicație anume pentru care nu am mai fost noi. Cu toate astea, sunt mulțumit cu un egal. Avem încredere în forțele noastre, Mister ne dă încredere și sperăm să luăm 3 puncte cu Argeș. Joc câte 90 de minute, îmi dă încredere.
– Ștefan Bană, Oțelul Galați
Așteptam de mult timp acet gol, nu am înscris de 2-3 ani, mă bucură foarte mult, mă simt foarte bine la Galați, lumea mă susține, mă apreciază, mă bucur foarte mult. Cred că pot redeveni un jucător important, când am jucat la acel European cred că nu aveam atitudinea corectă.
La antrenamente dădeam 60-70 la sută. Mentalitatea mea este schimbată în bine, muncesc din ce în ce mai bun și în fiecare zi sunt sută la sută la antrenament. Îmi pierdusem încrederea, dar am o familie, doi copii, am pentru ce să muncesc și mă bucur foarte mult.
Avem meciuri grele, dar cu siguranță ne vom antrena din ce în ce mai bine. Se vor vedea lucruri bine. O să ne acomodăm și vom avea rezultate foarte bune anul acesta.
– Andrei Ciobanu, Oțelul Galați