Cum explică Ilie Bolojan necesitatea proiectului privind pensiile private. „Mie, ca premier, mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini, pentru că lucrurile se vor întâmpla din 2030 încolo”

Share:
Cum explică Ilie Bolojan necesitatea proiectului privind pensiile private. „Mie, ca premier, mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini, pentru că lucrurile se vor întâmpla din 2030 încolo”
Cum explică Ilie Bolojan necesitatea proiectului privind pensiile private. „Mie, ca premier, mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini, pentru că lucrurile se vor întâmpla din 2030 încolo”

Ilie Bolojan, conferință de presă la Guvern. Foto: Inquam Photos / George Călin

Prim-ministrul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectul de lege care vizează pensiile inside most obligatorii (Pilon II) și facultative (Pilon III), duminică, la Antena 3, și a declarat că măsurile vor împiedica eventuale „retrageri bruște care să strice practic toată componenta de pensii gestionate privat”. Riscul unor astfel de situații, spune premierul, ar fi apărut „după 2030”, când se vor pensiona generațiile născute în perioada 1965-1975.

Ilie Bolojan a spus că proiectul pregătit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una dintre „condiționările” pe care le are România pentru a adera la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit premierului, „e un proiect de lege care se trimite la Parlament”, iar parlamentarii vor lua decizia.

El a afirmat că „Guvernul nu confiscă niciun ban” din aceste fonduri și că speră că lucrurile vor fi clarificate de cele două dezbateri programate pentru „săptămâna viitoare”.

„Din banii care se plătesc pe cota de contribuții sociale, o parte dintre ei, mică, 4,75%, se virează la (…) fondul de pensii care este administrat privat, deci acești bani nu îi folosește Guvernul României. Din acești bani nu ia niciun leu Guvernul României și nici din banii care vor fi dați atunci când omul intră în pensie nu va folosi deloc Guvernul României”, a continuat Ilie Bolojan.

Ce presupune legea

Bolojan susține că ASF a elaborat propunerea „luând modelul din toate țările europene”.

„Accurate cum banii aceștia se colectează lună de lună, la fiecare salariu, și plata acestora, după ce intri în pensie, să se facă într-o manieră care, așa cum le spune și numele, să îți asigure o sumă suplimentară la pensie – și atunci, luând modelul din toate țările europene, și aici sunt niște date care nu pot fi contestate, ASF a venit cu propunerea ca atunci când ajungi în această situație să poți să îți scoți 25% din bani, dacă dorești, iar diferența să îi distribui pe următorii 10 ani. S-au luat 10 ani de zile în așa fel încât să se acopere durata de viață medie în România”, a continuat premierul.

Inițiativa, potrivit liberalului, împiedică retragerile care ar fi putut da peste cap sistemul de pensii administrate privat.

„Acesta este calculul care a stat la baza acestei propuneri, în așa fel încât să nu existe, să spunem, o situație în care în anii următori, după 2030, când numărul de oameni care intră în pensie crește de la la, pentru că intrăm generația celor care am fost născuți în anii `65-`75, deci o perioadă cu un număr mare de nașteri în România, cu un vârf de nașteri, pe fondul unor tensiuni, al unor dezinformări, să nu ne trezim cu niște retrageri bruște care să strice practic toată componenta de pensii gestionate privat”, a explicat Ilie Bolojan.

El a reiterat că este vorba despre un proiect de lege, „nu e o ordonanță de urgență, nu se stabilește ceva”.

„Mie, ca premier, mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini, să nu fac nimic, pentru că lucrurile se vor întâmpla din 2030 încolo, dar eu întotdeauna am crezut că, atunci când în mandatul tău vine o problemă care trebuie rezolvată, trebuie să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce sună neapărat bine”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Share:

Leave a reply