Adrian Mihalcea, discurs după UTA

Articol de Tudor Belivacă – Publicat sambata, 26 iulie 2025 21:02 / Actualizat sambata, 26 iulie 2025 21:11
Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la UTA Arad, a vorbit despre victoria elevilor săi în fața celor de la Hermannstadt, scor 1-0, în etapa #3 a Superligii.
Adrian Mihalcea și-a lăudat elevii și a anunțat ce urmează pentru UTA în următoarele etape.
Adrian Mihalcea după UTA – Hermannstadt 1-0: „E o victorie care vine într-un moment bun”
„Începem, încet-încet, să știm să suferim, să ne luptăm pentru fiecare punct. E o victorie care vine într-un moment bun, care ne menține pe linia de invincibilitate. Ne dorim să adunăm puncte pe acest început de campionat.
Suporterii asta vor. Noi asta încercăm să livrăm. E și stilul meu mai organizat și mai agresiv. Ne-a ieșit în multe momente azi. Îmi pare bin ecă suporterii sunt lângă noi. Regăsesc, momentan, ce voiau să vadă. Să vină cât mai mult de acum încolo. Ar fi fost stadionul plin, dacă nu era căldura teribilă. Ne-a fost greu nouă, pe margine, dar lor…
Mă bucur pentru toată lumea, pentru fiecare reușită. Când nu sunt reușite încerc să îi îndrum bine. Individual nu putem face nimic, doar colectiv. Acesta este rolul nostru și până acum l-am făcut bine. Veți vedea și alți jucători care se vor ridica la un nivel bun”, a transmis Adrian Mihalcea la flash-interviul de la Digisport.
O victorie foarte bună, într-un moment potrivit. Suntem într-o reconstrucție. Avem nevoie de punct sau puncte, să ne lege cât mai repede pentru a ne bate cât mai sus în clasament. Un gol frumos. L-am văzut e Căbuz că vine spre mine, am reușit să-l lobez. Un gol frumos. Mă bucur că mi-a ieșit. Mă bucur că mi-am ajutat colegii să luăm punctele.
Cel mai important este să îi facem pe fani fericiți. Au venit în număr mare. La începutul meciului au fost 40 de grade, după a venit ploaia. Mă bucur că i-am făcut fericiți.
Sunt mai optimist. Pentru asta muncim. Ne dorim să înscriem. Fiecare jucător își dorește să înscrie sau să aibă o contribuție. Mă bucur că am reușit în începutul de sezon să aducem puncte și să contribui. Sper să o țin tot așa și sper să îmi ajut colegii cât mai mult.
Este meritul staff-ului tehnic. Ne motivează foarte bine. Ne pregătesc foarte bine. Știam ce suporteri găsesc la Arad. E meritul lor în totalitate.
–Alin Roman, după victoria celor de la UTA în fața celor de la Hermannstadt, scor 1-0