Agent de pază, acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore într-un centru de tip familial

Un bărbat de 52 de ani, angajat ca agent de securitate la un centru de tip familial din București, a fost reținut de polițiști sub acuzația că a agresat sexual o adolescentă, instituționalizată în centrul respectiv.

Un bărbat, acuzat de agresiune sexuală asupra unei adolescente de 15 ani FOTO: Shutterstock
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, au executat un mandat de aducere împotriva suspectului, după ce acesta a fost acuzat că a atins în mod necorespunzător o fată de 15 ani, instituționalizată în centrul „Floarea Albastră” din Sectorul 4.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, care lucra ca agent de securitate la centrul respectiv, ar fi săvârșit faptele în două zile distincte – 7 și 10 iulie 2025. „Prin constrângere și fără un consimțământ valabil, în repetate rânduri, ar fi îmbrățișat-o și ar fi atins-o în zone intime, pe minora în vârstă de 15 ani”, au precizat reprezentanții poliției.
Dovezile, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere, confirmă acuzațiile. De asemenea, se presupune că minora ar fi fost obligată să-l atingă și pe el.
Reținut pentru 24 de ore, urmează prezentarea în instanță
„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, se mai arată în comunicatul obținut pe surse.
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, specializat în cazuri de abuz sexual împotriva minorilor. Autoritățile subliniază că toate măsurile sunt luate în respectul principiului prezumției de nevinovăție.
Centrul „Floarea Albastră”, gestionat de DGASPC Sector 4, oferă îngrijire copiilor și adolescenților vulnerabili. Acest caz a stârnit indignare și a readus în discuție necesitatea unor verificări mai riguroase ale personalului care lucrează cu minorii.