Claudiu Keșeru face pasul spre banca tehnică: „Termin acum carnetul de antrenor”

Retras din activitate în 2023, revenit temporar în 2024 la Cherno More Varna, fostul internațional a declarat pentru PRO TV că e gata să înceapă o nouă etapă în fotbal.
Claudiu Keseru devine antrenor!
Fostul atacant este deja implicat în managementul sportiv, fiind, din ianuarie 2025, director sportiv la FC Bihor Oradea, clubul la care a crescut.
A semnat un contract pe cinci ani și jumătate, iar obiectivul său este revitalizarea echipei din Liga 2 și readucerea ei în prim-planul fotbalului românesc.
„Trebuie să termin acum carnetul de antrenor. Următorul pas e spre licențele B și A. Probabil o să avem și noi un avantaj, ca foști internaționali, cu atâtea meciuri jucate în cupele europene”, a spus Keșeru, aflat în Bulgaria la un meci de gală al legendelor lui Ludogoreț.
Născut în 1986, Keșeru a jucat la echipe precum Nantes, Angers, Bastia, FCSB, Al-Gharafa și Ludogoreț, marcând peste 110 goluri în Bulgaria și stabilind recorduri în Liga 1 și Europa League. Are 47 de selecții și 13 goluri pentru naționala României și a participat la EURO 2016.