Sindicatele au făcut o serie de amendamente la legea austerității. „Premierea celor responsabili pentru dezechilibrele bugetare nu se justifică” / Ce măsuri concrete propun


Pronounce BNS, Foto: bns.ro
Blocul Național Sindical a trimis o serie de amendamente la proiectul de lege care conține măsurile de austeritate, proiect pe care Parlamentul își asumă răspunderea luni după-amiază. Printre propunerile confederației sindicale se numără eliminarea temporară a subvenției pentru partide și reducerea la jumătate a sumei forfetare de care beneficiază deputații și senatorii.
Amendamentele BNS nu prevăd eliminarea explicită a subvenției primite de către partide, ci impunerea unei condiții care să o suspende timp de mai mulți ani, anume să se acord „numai în anii în care România se încadrează în țintele de deficit bugetar stabilite la nivel european”.
Austeritate și pentru partide
„Este responsabilitatea directă a partidelor politice care dețin puterea executivă și legislativă să se asigure că România respectă angajamentele asumate în materie de deficit și datorie publică. Premierea prin alocări bugetare a celor care se fac responsabili de dezechilibrele bugetare grave ale statului nu este justificată”, motivează BNS acest amendament.
De asemenea, reducerea cu 50% a sumelor forfetare ale parlamentarilor ar da „un semnal de decență”, în condițiile în care această cheltuială ajunge la 100.000.000 de lei pe an, iar modul de cheltuire al acestor bani este deficitar. În plus, și demnitarii ar trebui să fie afectați de măsurile de austeritate preconizate, cred sindicaliștii.
Un al treilea amendament stipulează că agențiile județene de ocupare a forței de muncă și cele pentru plăți și intervenții să achite contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru șomeri indemnizați și pentru persoanele care beneficiază de venitul minim garantat. Tot referitor la CASS, Blocul Național Sindical propune o cotă de 10% dintre care jumătate să fie suportată de angajat și jumătate de angajator.
Modificare la cota TVA
O altă modificare importantă susținută de BNS este majorarea TVA cu un singur punct procentual, nu cu 2%, cum propune Guvernul. Motivația constă în faptul că rata efectivă de TVA plasează România în primele patru locuri din UE.
Sunt și alte țări care au spre 21% dar cotele reduse sunt mai mici decât cele preconizate de guvernul Bolojan:
- Spania (21), are și cote reduse inferioare celor propuse în România (10%, 4%)
- Slovenia (22%), dar cote reduse inferioare de 9,5% și 4%
- Polonia (23%), dar cote reduse de 8% și 5%
- Olanda (21%), dar cotă reduse de 9%
- Lituania (21%), dar cotă redusă de 9% pentru utilitățile locuințelor
- Austria (20%), cote reduse de 13% și 10%
De asemenea, sindicaliștii cer ca nivelul TVA de 9% pentru livrarea de locuințe să nu mai fie aplicat până la 1 august 2026, cota de 11% urmând să fie aplicată de la 1 august 2025, amedament însoțit de următoarea motivare: „Peste 40% din gospodăriile din România alocă peste 30% din venituri pentru alimente, este nefiresc și nu este echitabil ca în timp ce TVA-ul la alimente crește de la 9 la 11%, TVA pentru locuințe să rămână încă un an cu TVA 9%.”
BNS mai cere abrogarea alineatului care prevede ca acordarea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, limitat la 30%, să se facă în 2025 pe baza performanțelor din 2024. „Se aplică retroactiv un criteriu care nu a existat la momentul desfășurării activității, încălcând principiul previzibilității normei juridice și cel al justei recompense”, arată BNS.