A părăsit Superliga pentru a merge la Poli Iași! Motivul din spatele unei alegeri surprinzătoare

Dragoș Iancu, mijlocașul de doar 22 de ani care s-a impus la Hermannstadt, a semnat pe două sezoane cu Poli Iași! O decizie surprinzătoare, mai ales că formația din Copou a retrogradat dramatic în Liga 2.
Fotbalistul cotat la 400.000 de euro de Transfermarkt a lăsat în urmă trei ani plini la Sibiu, unde a bifat 56 de meciuri și a contribuit cu 6 goluri și 2 pase decisive. Crescut la academia celor de la CFR Cluj și lansat în fotbalul mare la Gaz Metan Mediaș, Iancu era un nume pe lista multor echipe din Superliga.
O decizie riscantă
Mutarea ar fi fost bătută în cuie încă de pe vremea când Poli Iași se lupta în Superligă, susține Primasport. Deși barajul cu Metaloglobus a adus retrogradarea dureroasă în Liga 2 (scor 1-2), Dragoș Iancu nu s-a răzgândit. A ales să-și respecte înțelegerea și să rămână la Iași, hotărât să pună umărul la revenirea rapidă a moldovenilor în primul eșalon.
Rămâne de văzut dacă acest pariu curajos îi va aduce succesul așteptat și dacă Poli Iași va reuși să revină acolo unde îi este locul.