Din Mediterana catalană până la portocalele Valenciei: Spania mea, în pași de poveste

Am pășit în seara sosirii în Barcelona cu o glumă care ne-a deschis poarta culturală:

„Ei (catalanii) sunt cu S.F.-uri: Siesta și Fiesta”, a spus ghidul cu zâmbet, în timp ce intram în Barcelona. A fost ca un avertisment spus în glumă: aici se trăiește cu ritm lent într-o parte a zilei, și cu ritm nebun în cealaltă. 

Cramă și Cava: magie spumantă sub pământ

A doua zi după ce ne-am cazat în inima Barcelonei, ne-am aventurat la crama Codorníu, la nord-est, în Penedès, ca într-un „pelerinaj” al bulelor. Am aflat aici că spumantul Cava se produce prin metoda tradițională, cu două fermentații, iar cea de-a doua are loc în subteran, acolo unde stă minimum 9 luni.

Sub vechea sală de fermentație, azi transformată în sală de gală cu 1.000 de locuri, sediu de evenimente și show-uri de televiziune, am coborât 4 etaje, câteva etaje cu liftul, câteva pe scări, și am ajuns în tunelurile cramei ce pot adăposti până la 90 de milioane de sticle. Am avut și o ocazie unică: să ne plimbăm cu trenulețul prin multitudinea de tuneluri care șerpuiesc printre acele milioane de vinuri premium.  

Ghidul nostru local de la cramă, un tânără entuziastă și bine pregătită, ne-a povestit fiecare detaliu: cum se face blend-ul, cât timp stă Cava în subteran, cum se degajează dozele. La final, ne-a invitat la degustare. Desigur am avut și posibilitatea să cumpărăm ce am degustat: spumante tradiționale cu prețuri pentru toate buzunarele, cele ieftine între 7 și 20 €, până la cele premium cu prețuri pe măsură. Am plecat cu sticle alese pe loc, o experiență autentică și completă. 

Montserrat: atunci când piatra devine altar

O nouă zi, o nouă aventură: am urcat cu autocarul prin serpentine, am simțit fiecare curbă cum ne călăuzește privirea spre peisaje grandioase. Ținta: Montserrat, “muntele sfânt”, de lângă Barcelona, nu este doar o culme geografică, ci un nod spiritual: mănăstirea ni se arată între stânci, parcă ridicată cu migală de mâini divine. 

Am intrat printr-un culoar discret și am pășit lângă Madonna Neagră, scenă în care prima rugăciune trebuie neapărat să fie pentru pacea lumii, iar abia a doua pentru cei apropiați.

Istoricii spun că locul deschis în secolul XI a devenit rapid un centru cultural și spiritual catalan, centrul renașterii limbii și purtător de identitate în secolele de tulburări. Astăzi, mii de pelerini urcă aici zilnic, în căutarea unei liniști peste care istoria nu a trecut.

Panorama absolut spectaculoasă rămâne și azi cu mine, ca o lecție despre umilință în fața măreției naturii.

Barcelona pietonală: Gaudí, istorie și demnitate urbană

Turul pietonal din Barcelona l-a făcut cu Xavi, un ghid local plin de entuziasm, care ai spune că e la primul tur cu turiști, dacă ar fi să-l evaluezi după bucuria cu care povestește totul.

Pe La Rambla, am aflat că o dată a fost un canal murdar , transformat în promenadă modernă în secolul XIX. Astăzi, se bulucește de turiști, flori, artiști stradali și teatre spontane. Ne-am oprit în Piața Regală și pe străduțe laterale, unde spiritul vechi al Barcelonei încă respiră.

L-am întrebat pe Xavi și despre mișcarea împotriva turismului pe care o vedem în ultima perioadă la știri. Am aflat că nu este una generalizată, ci ar fi vorba despre doar 100 de persoane care protestează constant. Problema majoră nu ar fi generată de turiști, ci de unii imigranți care transformă negativ centrul istoric al Barcelonei într-unul fără legătură cu istoria, pe măsură ce magazinele vechi de sute de ani dispar. 

Ne-am continuat turul pietonal cu Piața Sant Felip Neri, ziduri romane, placa Isidre Noell, denumită și sărutul aniversar, a cărui particularitate este că nu este vizibil cu ochiul liber, ci doar prin camera telefonului.

M-a impresionat în mod special Piața del Rey, locul în care Columb s-a prezentat la regii Spaniei cu mai mulți băștinași aduși drept dovadă că descoperise o nouă lume. 

Sagrada Familia și Parcul Güell

Sagrada Família te copleșește încă de la primul contact, cu turnurile sale care par să străpungă cerul și cu fațadele sculptate ca niște povești biblice în piatră. Capodopera neterminată a lui Gaudí pare vie, organică, cu o arhitectură ce îmbină goticul cu fantezia naturii într-o armonie uluitoare. În interior, lumina curge prin vitralii colorate ca printr-o pădure de sticlă, iar liniștea te învăluie ca într-un templu al visării.

Interiorul chiar este unul senzațional și pare că vine de nicăieri. Intrarea în catedrală ne-a lovit cu un spectacol de vitralii vii și jocuri de lumină: totul părea un vis preluat din natură. 

Am mers apoi la Parcul Güell, care ne-a arătat latura jucăușă a arhitectului: mozaicuri colorate, alei ondulate, coline transfigurate în operă de artă. Parcul Güell pare desprins dintr-un vis colorat, unde natura și arhitectura se împletesc în forme ondulate și mozaicuri strălucitoare. Creat de Antoni Gaudí, locul îți dă senzația că pășești într-o poveste fantastică, cu bănci-serpentină și coloane care par trunchiuri de copaci fantastici. De pe terasa principală, Barcelona se întinde la picioarele tale, iar orașul pare un tablou viu privit dintr-o grădină a imaginației.

Seara a fost o cu totul altă Barcelonă: râsete și povești la terase, oameni veseli, muzică la colț de stradă. Așa se respiră cu adevărat viața catalană! 

Stațiunea Sitges: alb, albastru și curcubeu

O altă zi a călătoriei ne-a purtat către coasta Sitgesului, la doar 35 km de Barcelona. Am simțit de la prima vedere aerul artistic: faleza, casele albe cu obloane azurii, biserica ce se oglindește pe mal și toate clădirile care respiră boem. 

Sitges s-a afirmat încă din secolul XIX prin scena artistică, fiind refugiu cultural, apoi, în perioada Franco, un colț liber. Astăzi e un oraș multicolor, sub steaguri LGBT, una dintre cele mai faimoase destinatii de acest gen din Europa. 

Am intrat în biserica de pe coastă și am privit marea de pe cel mai înalt punct. Sitges pare o sărbătoare permanentă. 

Tarragona: ruinele care vorbesc și marea care nu uită

Am pornit spre Tarragona într-o dimineață în care lumina părea că vine dintr-un alt secol. Orașul, fostă capitală romană, ne-a întâmpinat cu un amfiteatru scăldat în soare, cu marea Mediterană în spate, un cadru pe care niciun regizor n-ar îndrăzni să-l modifice. Amfiteatrul, construit în secolul II d.Hr., avea 15.000 de locuri și găzduia lupte de gladiatori și execuții publice. Istoria spune că aici ar fi fost martirizați episcopul Fructuosus și diaconii săi, arși de vii, iar o bazilică creștină a fost apoi ridicată pe locul suferinței.

Am urcat apoi în centrul vechi, prin străduțe înguste și tăcute. Zidurile romane îți șoptesc povești, iar în fața Catedralei, în Pla de la Seu, se deschide o piață largă, cu terase unde istoria se toarnă în pahare de vermut local. Catedrala, începută în stil romanic și terminată gotic, păstrează aerul sobru al începuturilor creștine în Hispania.

Dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost aerul profund mediteranean al orașului. Din balconul cu vedere la mare, așa-numitul “Balcon al Mediteranei”, localnicii privesc în tăcere orizontul, așa cum o făceau strămoșii lor romani și pescarii mauri. E ceva ce te leagă de trecut și de ape, un sentiment de stabilitate în mijlocul schimbării.

Valencia: portocali, tradiții și vibrația viitorului

Valencia e altceva. Nu te întâmpină cu solemnitatea Barcelonei sau pietatea Montserratului, ci cu o bucurie calmă, ca o duminică în care orașul iese la plimbare.

Orașul Artelor și Științelor a fost o adevărată reveleție: un ansamblu arhitectural avangardist. Alb, curbat, strălucind în apă și lumină, pare un fragment din viitor ancorat în prezent.

Am intrat în centrul vechi al orașului trecând pe lângă Torres de Serranos, porțile medievale care păzesc și azi vechiul oraș. Dincolo de ele, piețe largi, palmieri și portocali, iar în aer plutea miros de flori și turtă dulce. Valencia e renumită pentru Fallas, festivalul focului și al satirii, unde păpuși gigantice din lemn și carton sunt arse în sunet de fanfare. Deși nu era martie, am simțit răsunetul acestor tradiții în atitudinea orașului, o bucurie de a trăi între trecut și viitor.

Catedrala Valenciei, un amestec de stiluri arhitecturale, ar adăposti Sfântul Graal, despre care se spune că ar fi fost folosit de Iisus la Cina cea de Taină.

Am încheiat ziua într-un local tradițional, unde am mâncat cea mai bună paella, o rețetă valenciană autentică. Nimic nu s-a comparat cu această experiență culinară din Valencia, într-un restaurant – afacere de familie, unde absolut toată mâncarea a avut un gust fantastic. 

Valencia m-a surprins prin echilibrul ei: nu e nici prea turistică, nici prea rigidă. E un oraș care te primește fără să te copleșească, care îți oferă liniștea unei grădini de portocali și mirajul unei nave spațiale ancorate între muzee.

Ce mi-a plăcut în Spania? 

Spania m-a atins în multe feluri. Nu doar prin ceea ce am văzut, ci prin felul în care m-a făcut să simt. Tarragona mi-a șoptit în latină, Barcelona m-a învățat să privesc în sus, Sitges m-a învățat să respir, Montserrat să tac, iar Valencia să iubesc viața mai simplu, dar deplin.

Am simtit că Tarragona și Valencia au fost o revelație. Nu doar prin frumusețea locurilor, ci prin echilibrul perfect între explorare și tihnă. N-am simțit presiunea de a bifa obiective. Am avut timp să simt orașele, nu doar să le văd.

Toate acestea au fost posibile prin Hello Premium Tours – tururi restrânse, oferite de agenția Hello Holidays. Nu am fost turiști. Am fost călători. Fiecare oprire a fost parte dintr-o poveste care nu s-a simțit grăbită sau superficială. Am avut timp să vedem, să simțim, să ne oprim, să trăim.

Primul episod poate fi citit aici: Nisa, Cannes, Monaco și liniștea colinelor: frumusețea care nu face zgomot

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți G4News și pe Google News