Președintele Nicușor Dan agresat de toți cerșetorii care-i cer o țigară la Stuf

După câteva săptămâni intense de negocieri, imediat ce a fost ales în fruntea țării, președintele Nicușor Dan a decis să ia o mică pauză și să se relaxeze la Mecca lui și a oamenilor care l-au ales, respectiv Vama Veche. Îmbrăcat în treningul obișnuit, cu sepepiștii ascunși discret printre restul boschetarilor, acesta s-a dus la Stuf să bea o bere și să admire valurile de la distanță.
Din păcate, nu a fost o zi relaxată pentru președintele Nicușor Dan, pentru că a fost agasat din două în două minute de cerșetori și alți vamaioți care i-au tot cerut o țigară sau l-au întrebat dacă nu cumva are niște foițe sau un pic de haș. Mulți dintre ei nu l-au recunoscut, fiind prea sparți, iar cei care l-au recunoscut habar n-aveau cu ce se mai ocupă și de ce nu a mai trecut în ultima vreme prin zonă.
În urma vizitei președintelui Nicușor Dan în Vama Veche, numărul de turiști oficiali pe întreg sezonul a crescut la 4, pentru că au fost decontate o serie de cheltuieli pe administrația prezidențială, în spiritul transparenței instituționale. La final, președintele Nicușor Dan a oferit chiștoace celor prezenți și a anunțat toate persoanele de sex feminin cu glezne groase din areal de întreg sprijinul său în promovarea egalității de șanse și celei de gen.