90% din elevi se jură că de săptămâna viitoare se apucă de tema pentru vacanță

Un sondaj realizat în rândul elevilor din toată țara arată că 90% dintre aceștia sunt foarte hotărâți să se apuce de temele pentru vacanță începând de săptămâna viitoare: ”fără nicio amânare, pe bune, jur că nu mai tărăgănez”.
Conform raportului, intențiile sunt ferme, bine formulate și cuprind inclusiv planuri concrete precum ”luni mă trezesc mai devreme”, ”dacă plouă, sigur fac ceva la mate”, dar și celebra strategie a putorilor: ”lasă că mă apuc după 15 august, că va fi mai răcoare”.
Unii elevi au deja caietele scoase pe birou, scuturate de praf și în unele zile se uită la ele foarte intens, semn că se conturează o activitate, dar imediat după ce termină un serial pe Netflix. Părinții nu insistă nici ei cu temele, pentru că ”le dăm anxietate și ei acum au nevoie să se reseteze energetic”, spune o mămică.
Totuși, un procent de 7% dintre elevi deja s-au apucat deja de teme, adică și-au făcut selfie cu cărțile pe care trebuie să le citească în vacanță și au postat pe Instagram cu textul ”Vai dplm”.